Cu ceru-n părtăşie

De nu aş fi pe drumul către Slavă,
nu s-ar lupta Satan să mă doboare,
n-ar picura în gândul meu otravă
şi n-ar sufla a iadului dogoare.

De nu aş fi pe calea mântuirii,
aş merge fără nici o încercare,
m-aş conforma şi eu cu voia firii
şi-aş izbuti în viaţă ca oricare.

Dar eu mult nu mai ţintuiesc pe lume
decât să fiu a cerului solie,
vestind în jur Dumnezeiescul Nume
al celui ce m-a uns cu bucurie.

Nu îngerii puterea mi-o vor creşte,
arhanghelii cei cu puteri divine,
ci Însuşi Dumnezeu mă ocroteşte,
cu braţele întinse peste mine.

Săgeata celui rău nu mă atinge;
oricât ar vrea, întoarsă e din cale.
Cerescul har spre ceruri mă împinge
şi parc-aud de-acuma osanale,

şi parcă văd şi străzile pavate
cu aur încercat, trecut prin moarte,
şi parcă adieri înmiresmate
mi-arată o grădină de departe...

Şi mi-e uşor să trec prin neagra vale
şi vin fiori de sfântă bucurie.
Ţâşnesc din mine parcă, osanale
ce-ajung în noul Rai, în veşnicie....