Credința

1. Da, credința-i temelia celorlalte roade bune,
nu poți să clădești nimica de nu vrei pe ea a pune,
dar dacă așezi credința a vieții temelie
ea le ține și le nalță, poți s-așezi pe ea o mie.

2. Da, credința, - dar credința nu-i oricare crez din lume,
ci credință-i numai una, care bine să te-ndrume,
e credință care-aduce nașterea din nou în viață
și-apoi creșterea în toate câte bunul simț ne-nvață.

3. Nu-i credință-adevărată ceea care nu te schimbă,
care nu-ți dă altă fire, altă inimă și limbă,
ceea care nu te face dintr-un om lumesc, un frate
care duce-o viață sfântă, în lumină și-n dreptate.

4. Nu-i credință-adevărată ceea care tot vorbește
lăudându-se pe dânsa iar pe altul îl hulește,
ci credință-adevărată e aceea care tace
și-n răbdare, ce e bine nu și-l laudă,
- ci-l face.

5. E credință-adevărată numai cea ce-aduce roadă,
bunătatea și iubirea care toți pot să le vadă,
cine n-are-aceste roade cu cât mai mult vorbărește
nu că are o credință
- ci că n-are, dovedește.

6. O credință neclintită e-avuția cea mai mare,
dar un suflet doar prin fapte dovedește că o are.

7. Ce ciudat e crezul care că-i credință se numește
dar afar-de vorbărie cu nimic nu dovedește,
cel ce crede că-i credință, se înșală și se minte
căci credința se arată numa-n roade,
nu-n cuvinte.

8. O credință ce se schimbă, una ieri și alta mâne
e-o minciună și acuma
și minciună-n veci rămâne,
e-o batjocură și astăzi, și-o batjocură-n vecie
tot ce poate ca să spună n-are nici o temelie.

9. O credință-ntemeiată pe un legământ divin,
neschimbată-i pe vecie prin oricâte lupte vin,
dacă legământul este încheiat pe adevăr,
neschimbat pe veci rămâne,
până într-un fir de păr.

10. Dacă Binele e-același, ieri și azi și-n veci la fel,
tot așa-i și legământul și credința noastră-n el,
când credința ieri e una, azi e alta, mâine-așa,
ce credință mai e asta,
cine va mai crede-n ea?

11. Adevărul nu se-nșeală cu-o credință doar din gură,
numai oamenii se-nșeală cu această-adunătură,
cei ce cred că mântuirea e ușoară și-i oriunde,
vai în ce-nșelare umblă
și ce foc îi va pătrunde.

12. Nu vă înșelați, - credința nu-i așa la întâmplare
cum o zic în orice vreme toate gurile flecare,
ci credința care duce la răsplata mântuirii
e credința pân-la moarte dusă-n căile cinstirii.

13. Cine n-are rod umblarea în smerenie și faptă,
cât s-ar lăuda pe sine n-are o credință dreaptă,
ci cu cât mai mult vorbește dar n-arată fapta bună
cu atât a lui credință dovedește că-i minciună.

14. O credință-adevărată
doar prin fapte se arată,
ceea care rod nu poartă
dovedește că e moartă.

15. Sufletul ce sincer crede
știe că-Adevăru-l vede
și când spune și când tace
și când poate și nu face,
și se teme ca să spună
ceea ce ar fi minciună,
- dacă crezi urmașul meu,
umblă-n adevăr mereu.