text Poezii crestine

Control dumnezeiesc

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: George Cornici
Necunoscutul în mâinile Tale îl ții
În cele mai grele situații ne susții
Tot ce se-ntâmplă cunoști și coordonezi
Peste Univers legile Tale le-așezi.

Trecut, prezent și viitor Ți se supun
Cel ce Ți se-mpotrivește este nebun
Al Tău Popor gustă binecuvântarea
Și știe că răspunzi când pune-ntrebarea.

Al Tău control e singurul folositor
Controlul lumii, vai, e nimicitor
Conduci destinul Unuversului întreg
Cei înțelepți doar pe Tine Te-aleg.

Pe toți vrei să-i călăuzești spre Lumină
Cine Te-acceptă va sta cu Fiul la Cină
Deciziile Tale sunt bine gândite
Aducând odihnă ființelor trudite.

Rostești un cuvânt și, pe loc, se-mplinește
Natura, toată, despre Tine vorbește
Ești la cârma navei spre edenicul Plai
Cea mai înaltă perspectivă o ai.

Dincolo de infinit tot Tu domnești
Și ești cu noi la necaz; nu ne-ocolești
Planete ascultă de Tine și-au mersul lor
Căci de aceea ești unicul Creator.

Ne-ajuți să-nțelegem prezența divină
Nicicând bunătatea Ta nu se termină
Trimiți mană pentru ființa flămândă
(Pentru acei ce nu vor sufletul să-și vândă)

Stăm în fața Ta cu adâncă reverență
Niciunde nu găsim așa competență
Al Tău control e protecție din Slavă
De-aceea suntem în har, nu în epavă.

George Cornici
August, 2021

Cele mai recente resurse scrise - Zidire spirituala

E lumină-nțelepciunea
E lumină-nțelepciunea,Cum prostia e-nnoptare.Iar lumina-i curăție,Har ceresc și bucurieȘi credință roditoarePentru viața viitoare.Cine spune că el crede,Dar nu umblă în lumină,Nici trăiește-n curăție,... Citeste mai mult >>
Când pacea domnește
Când pacea domneșteE așa plăcut când inima-i plină de paceChiar și atunci când cineva rău îți întoarce,Când poți iubi pe cel care-ți greșeșteCă-n inima ta mereu pacea domnește.Când ai pace ești atât d... Citeste mai mult >>
Priveşte cerul!
Niciodată să nu plângiȘi să spui că e prea greu!Chiar de spini te vor răniȘi puțini te vor iubiLângă tine-I Dumnezeu!Să nu cazi în deznădejdeCând vezi valul că e mare!Tu rămâi pe Stâncă, susCăci acolo... Citeste mai mult >>
Frumoasă e răbdarea
Frumoasă e răbdarea femeii credincioasece caută-ntâietatea la alții să o lase,ea, rămânând în umbră, tăcută şi smerităîși află în răbdare răsplata fericită.... Așa a fost răbdarea Elisabetei sf... Citeste mai mult >>
Rămâi în dragoste
Sunt multe feluri de dragoste în lumeCu sentimente și emoții diferiteLa fiecare li s-a dat câte un numeCăci toate dintre ele sunt deosebite.Dragostea Storge e cea dintâiE o dragoste atât de specialăȚi... Citeste mai mult >>
Identitate
Ești, Doamne, bun, eu pământean și rău,și-n dragoste nu-Ți seamăn, nici în milă.Dar, după răni, sunt chip din chipul Tău,de par dospit din cer, nu din argilă.Nu Ți-am râvnit nici razele subțiri,nici t... Citeste mai mult >>
Întrebare
Adâncă-i noaptea, orele profunde...Gemând, spre raftul cărților mă-ndrumși-ntreb în șoaptă fiece volum:- Tu ești? Și cartea fuge și se-ascunde.Plângând, întreb portretul ei acum:- Tu ești? Și nici iub... Citeste mai mult >>
Am obosit!
Am obosit... Privesc la timpulCe a trecut așa grăbitLăsând în urmă dor și viseȘi iar îmi spun: Am obosit!A fost o vreme când furtunaNu reușea să mă clinteascăȘi vorbele oricât de greleNu izbuteau să m... Citeste mai mult >>
De ce te-ngrijorezi?
De ce te-ngrijorezi creștine?Oare-ai uitat de Dumnezeu?Oare-ai uitat că ți-a promisCă-alături îți va fi mereu?De ce ești tu îngrijoratCând vezi în jur că valu-i mare?Rămâi pe Stâncă, neclintit,Acolo v... Citeste mai mult >>
Priveşte!
Privește-ntinsul zării...Nu simți în piept un dorCe aripi îți deschideȘi-ai vrea să pleci în zborSpre-o lume unde paceaMustește fericireȘi oamenii-s legațiÎn lanțuri de iubire?Privește către ceruri...... Citeste mai mult >>