Cetatea Sfântă

Cetatea Sfântă

Cetatea sfântă, al cărei meşter şi ziditor e Dumnezeu,
Cetatea, cu temelii şi străzi de aur, Ierusalimul ceresc,
Este cetatea, văzută de-Avraam şi alţi profeţi, mereu,
Este cetatea, pe care cei salvaţi, o doresc şi o iubesc
Căci ea este cetatea lor, şi cu toată inima o preţuiesc.

Capitală a noii împărăţii, numită mireasa, soţia Mielului,
Metropolă, a noului pământ glorificat, Noul Ierusalim,
Este coroana cea de slavă-n mâna sfântă a Domnului,
Este acea diademă regală-n faţa Dumnezeului sublim
Şi despre-a carei frumuseţe şi splendoare ne-amintim.

Lumina ei va fi aceea, a unei pietre preţioase de iaspis
Strălucitoare şi curată, şi străvezie, cum este cristalul,
Şi multe neamuri, vor umbla-n lumina ei de nedescris;
Regii pământului, vor aduce slava, onorându-i pragul
Din apa râului vieţii, cu bucurie-şi vor umplea pocalul.

În cetatea sfântă, noaptea va-nceta şi ea nu va mai fi,
Nimeni nu va mai avea nevoie, nu va mai dori odihnă,
Căci nu va fi o trudă, în a face voia Lui şi-a-L preamări,
Şi în răcoarea dimineţii, vor trăi mereu aceeaşi tihnă
Căci netulburaţi de nimeni... bucurase-vor de-odihnă.

Dimineaţa cea eternă, niciodată, nu se îndepărtează,
Şi lumina soarelui, aici, va fi-nlocuită c-o lumină clară,
Ce va întrece mult, strălucirea soarelui în zi de-amiază
Însă nu va fi deloc supărătoare, în veşnica-i primăvară
Pretutindeni, pacea va domni, ca în zilele de-odinioară.

Slava Tatălui şi slava Mielului, va inunda sfânta cetate
C-o lumină care nu descreşte, ci va fi intensă întruna,
Şi în slava fără soare, a unei zile strălucite, minunate,
Vor umbla toţi cei răscumpăraţi, în iubire-ntotdeauna
Căci vor fi o turmă şi-un Păstor, şi-n bucurie vor fi una.

Flavius Laurian Duverna
05 octombrie 2006