Ce Mare Eşti!

Ce mare eşti! Și plin de milă,
Stăpân şi Creator a toate,
Îndurător, plin de iubire,
Şi necuprins în bunătate.

În Tine-şi are începutul
Obârşia, din veşnicie,
În Mâna Ta e tot trecutul,
Ai fost la toate, mărturie.

Dar mulţi, în forma lor păgână,
Nu vor deloc să se smerească
Cerându-Ţi să le-ntinzi o mână,
Nu vor cu Tine să trăiască.

Ei stau mereu în rătăcire,
Trăindu-şi viaţa fără Tine,
N-au cunoscut a Ta iubire,
Şi Harul slăvilor divine.

Nu ştiu de viaţa-mbelşugată
Ce-o dai la oameni prin credinţă.
Ei nu ştiu, căci Stăpâne Tată,
La Tine totu-i cu putinţă.

Şi zi de zi, luptă sărmanii
Cu multă trudă şi durere...
Însă în zbor li se duc anii,
Lăsând în urma lor tăcere.

N-au învăţat cum se clădeşte,
Şi în zadar le este graba,
Căci dacă Domnul nu zideşte,
Cei ce zidesc, zidesc degeaba.

Ce-au adunat, se risipeşte
Chiar dacă ei, veghează-ntruna,
Căci dacă Domnul nu păzeşte,
Vor pierde tot, pe totdeauna.

Cei înţelepţi însă lucrează,
Ferindu-se de-nşelăciune,
Cu teamă, ei se cercetează,
Şi stăruiesc în rugăciune.

Cu mâna lor minuni creează,
Ei lumii sunt o mărturie,
Căci Tatăl binecuvântează,
Lucrarea lor cu bucurie.