text Poezii crestine

Ce fericire! Ce har!

de Dan Viorica
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Dan Viorica
CE FERICIRE! CE HAR!

*
Ce fericire! Ce har minunat!
M-ai scos din lumea-ntunecoasă.
Pe stânca tare, Tu, m-ai ridicat,
Din groapa vieţii nămoloasă.

Isuse, Domnul vieţii mele
Îţi mulțumesc că te-ai oprit,
În dreptul meu, când poveri grele,
În groapa morţii m-au trântit.

Când de pe ochi dispare ceața,
Alerg să Te-ntâlnesc în prag.
Când în zare răsare dimineața,
Mă strângi în braţe, cu drag.

De spini şi pietricele mă fereşti.
Şi-mi porţi paşii spre Cetate,
Mă înveți ce-nseamnă să trăiești
În a sfințirii divină libertate.

Cu Tine trec prin aprig ger,
Lumina Ta, din foc mă scoate.
Îmi dai aripi de zbor, spre cer,
Aripi ce mă trec, peste moarte.

Ce fericire! Ce har minunat!
Căci zile senine mă-nviorează.
Cu Sfânta Rază m-ai inundat,
Pentru veșnicie, mă Ți trează.

Metamorfozată în neputrezire,
Mi-e drumul veșniciei deschis.
În Tine, mi-e a vieţii sfinţire,
Am asigurată intrarea-n Paradis.

Amin!

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Există dovezi pentru inspirația Bibliei?"
Categorie:  Studiu biblic  Există dovezi care să ateste inspirația și autenticitatea Bibliei? Cu siguranță! Printre acestea se numără profețiile împlinite, coerența și armonia Scripturi...
de Marga Buhus 11 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Pomul vieții și Pomul cunoașterii binelui și răului"
Categorie:  Studiu biblic  Pomul vieții apare în cartea Genezei, în versetul 2:9: „Și a făcut Dumnezeu să răsară din pământ tot felul de pomi plăcuți la vedere și buni de mâncat; pomul...
de Marga Buhus 11 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ce este Teofania?"
Categorie:  Studiu biblic  Ce este Teofania?Teofania este un termen care se referă la manifestarea lui Dumnezeu în Biblie, care este uneori tangibilă pentru simțurile umane.În sensul să...
de Marga Buhus 11 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Omul frate, omul aproape, omul vrăjmaș: o privire biblică asupra relațiilor umane."
Categorie:  Studiu biblic  Vrăjmășia dintre Dumnezeu și lumeBiblia vorbește în mod clar despre vrăjmășia dintre Dumnezeu și lume. Încă din Grădina Edenului, Dumnezeu a pus vrăjmășie înt...
de Marga Buhus 11 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Cele 7 duhuri si cele 7 stele din Apocalipsa"
Categorie:  Studiu biblic  Ceruri noi și pământul nou-Apocalipsa 21-22 În primul plan al Apocalipsei, capitolele 1-3, se face referire la „șapte stele” de patru ori. Aceste simbolu...
de Marga Buhus 11 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Încercarea Bisericii"
Categorie:  Studiu biblic  Incercarea bisericii lui Hristos in vremurile finale se refera la perioada de timp dinaintea revenirii lui Isus Hristos pe pamant, cand vor avea loc eveniment...
de Marga Buhus 11 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Cine va fi răpit, cine va face parte din mireasa Domnului??"
Categorie:  Studiu biblic  Cronologia evenimentelor finale in vremurile finale- Cronologia finală a timpului Ce este răpirea bisericii?Căci trâmbița va suna, morții vor învia și no...
de Marga Buhus 11 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Domnul Dumnezeul duhurilor"
Categorie:  Studiu biblic  Dumnezeul Duhurilor Orice Făptură în ebraică -” Elohei harukhot lekhol-basar”Dumnezeul duhurilor oricărei trupuri!Dumnezeul duhurilor oricărei trupuri -Elohei...
de Marga Buhus 11 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Cine este Isus Hristos?"
Categorie:  Studiu biblic  Ioan 1:1-14La început era Cuvântul, și Cuvântul era cu Dumnezeu, și Cuvântul era Dumnezeu. El era la început cu Dumnezeu. Toate lucrurile au fost făcute prin...
de Marga Buhus 11 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Cine este Omul Isus Hristos? O călătorie în lumină, descoperind esența și învățăturile Sale divine."
Categorie:  Studiu biblic Ce înseamnă că Isus este Fiul lui Dumnezeu? Descoperă povestea uluitoare a lui Isus Hristos, Cuvântul viu al lui Dumnezeu, care a adus lumină și iubire divină...
de Marga Buhus 11 mai 2025 Citeste mai mult >>