Casă

Când sunt departe, casă, de oriunde-aş fi,
vin inima şi dorul şi rugăciunea mea
în fiecare seară
şi-n orice dimineaţă
cu drag să odihnească un ceas pe prispa ta...

Când sunt aproape, ochii mereu i-ntorc spre tine
scăldându-te-n privirea lor umedă de drag,
iar sufletul tresare iubindu-te întruna
cu-aceeaşi caldă undă a proaspetei plăceri...

De-i zi, privesc la cerul deasupra ta. Şi norii
ce merg şi vin spre tine cu gândurile mele...
De-i noapte-ţi caut frumoasa puzderie de stele
ce toate-ar sta întruna cu drag deasupra ta...
Căci nicăieri, nici cerul, nici stelele, nici norii
nu-s ca acolo unde eşti tu şi mă aştepţi...
Şi nicăieri pe lume nu cântă rândunica,
nici iarba nu-i mai moale,
nici florile mai albe,
nici somnul nu-i mai dulce,
nici pacea mai deplină,
nici inima-mpăcată
ca-n tine, loc iubit!

O, gândul meu întruna ca soarele, colindă
şi-nconjură pământul trecând pe lângă toate,
- dar seara vine pururi s-adoarmă lângă tine
sfinţit de rugăciunea ca nicăieri fierbinte...
Căci doar acolo-şi află adâncul meu odihna
şi-acolo întâlneşte frumoasa amintire
cu care-ncepe-a vieţii eterne fericiri...
Că-n tine-ntr-o lumină şi-o clipă neuitată
de primăvară dulce, aflat-am pe Hristos.

De-atuncea, peste tine rămas-a Primăvară
oricâte ierni şi vânturi pe lumea-ntreagă bat.
De-aceea lângă tine întorc în orice seară
cu inima, cu dorul şi rugăciunea mea...
În tine mă aşteaptă aceeaşi bucurie
şi-Aceiaşi Faţă Sfântă îmbrăţişată-atunci.