text Poezii crestine

Captiv într-o lume străină

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Lucica Boltaşu
Captiv într-o țară străină,
Mă-ndrept spre un mâine incert,
Transform înserarea-n lumină,
Dar trupu-i aproape inert,
Mă zbat ca să trec de vâltoare,
Abisul pândeşte rânjind,
În luptă, chiar zâmbetul doare,
Dar drumul spre cer urc zâmbind,

Mă mustru-n a mea slăbiciune,
S-alerg nu mai pot chiar de vreau,
Dar fac tot ce pot pentru-a spune,
Prin vorbă sau scris Vestea-o dau,
Spun lumii de Har, mântuire,
De dragostea sfântă de sus,
De planul perfect, de jertfire,
De viaţa prin Domnul Isus,

Captiv într-o vreme străină,
Privesc catafalcul tacit,
Aştept marea clipă să vină,
Când plec, voi pleca fericit,
Căci drumuri de aur m-aşteaptă,
Pe care s-alerg şi să cânt,
De viaţa îmi pare nedreaptă,
Mă-ncred în ce scrie-n Cuvânt,

Ca David înalţ, plin de teamă,
Dar şi cu iubire, cântări,
Spre-Acel ce Acasă mă cheamă,
Osana se-aude în zări,
Primeşte-mi umila-nchinare,
Părinte, căci ce aş fi eu,
În lumea aceasta, sub soare,
De nu mi-ai fi Tu, Dumnezeu?

Captiv într-o lume străină,
Dau timpul cu mult înapoi,
Cu Domnul Isus, în grădină
Mă rog, ne rugăm amândoi,
Privind perspectiva ruşinii,
Cer pace, putere s-accept,
Spre locul numit "Căpăţânii",
Cu Domnul de mână mă-ndrept,

Sub bice şi pietre-arucate,
Sub cruce, cu greu fac un pas,
Nici lacrimi nu am, sunt uscate,
Dar Doamne de Tin-nu mă las!
De-o fi ca să beau din paharul
Durerii, aici pe pământ,
Accept cu smerenie Calvarul,
Căci bun este Domnul şi sfânt!

15/03/14, Barcelona-Lucica Boltasu

Cele mai recente resurse scrise - Zidire spirituala

E lumină-nțelepciunea
E lumină-nțelepciunea,Cum prostia e-nnoptare.Iar lumina-i curăție,Har ceresc și bucurieȘi credință roditoarePentru viața viitoare.Cine spune că el crede,Dar nu umblă în lumină,Nici trăiește-n curăție,... Citeste mai mult >>
Când pacea domnește
Când pacea domneșteE așa plăcut când inima-i plină de paceChiar și atunci când cineva rău îți întoarce,Când poți iubi pe cel care-ți greșeșteCă-n inima ta mereu pacea domnește.Când ai pace ești atât d... Citeste mai mult >>
Priveşte cerul!
Niciodată să nu plângiȘi să spui că e prea greu!Chiar de spini te vor răniȘi puțini te vor iubiLângă tine-I Dumnezeu!Să nu cazi în deznădejdeCând vezi valul că e mare!Tu rămâi pe Stâncă, susCăci acolo... Citeste mai mult >>
Frumoasă e răbdarea
Frumoasă e răbdarea femeii credincioasece caută-ntâietatea la alții să o lase,ea, rămânând în umbră, tăcută şi smerităîși află în răbdare răsplata fericită.... Așa a fost răbdarea Elisabetei sf... Citeste mai mult >>
Rămâi în dragoste
Sunt multe feluri de dragoste în lumeCu sentimente și emoții diferiteLa fiecare li s-a dat câte un numeCăci toate dintre ele sunt deosebite.Dragostea Storge e cea dintâiE o dragoste atât de specialăȚi... Citeste mai mult >>
Identitate
Ești, Doamne, bun, eu pământean și rău,și-n dragoste nu-Ți seamăn, nici în milă.Dar, după răni, sunt chip din chipul Tău,de par dospit din cer, nu din argilă.Nu Ți-am râvnit nici razele subțiri,nici t... Citeste mai mult >>
Întrebare
Adâncă-i noaptea, orele profunde...Gemând, spre raftul cărților mă-ndrumși-ntreb în șoaptă fiece volum:- Tu ești? Și cartea fuge și se-ascunde.Plângând, întreb portretul ei acum:- Tu ești? Și nici iub... Citeste mai mult >>
Am obosit!
Am obosit... Privesc la timpulCe a trecut așa grăbitLăsând în urmă dor și viseȘi iar îmi spun: Am obosit!A fost o vreme când furtunaNu reușea să mă clinteascăȘi vorbele oricât de greleNu izbuteau să m... Citeste mai mult >>
De ce te-ngrijorezi?
De ce te-ngrijorezi creștine?Oare-ai uitat de Dumnezeu?Oare-ai uitat că ți-a promisCă-alături îți va fi mereu?De ce ești tu îngrijoratCând vezi în jur că valu-i mare?Rămâi pe Stâncă, neclintit,Acolo v... Citeste mai mult >>
Priveşte!
Privește-ntinsul zării...Nu simți în piept un dorCe aripi îți deschideȘi-ai vrea să pleci în zborSpre-o lume unde paceaMustește fericireȘi oamenii-s legațiÎn lanțuri de iubire?Privește către ceruri...... Citeste mai mult >>