Când Tu mi-ai arătat duios

Când Tu mi-ai arătat duios

Când Tu mi-ai arătat duios
Îngusta cale spre Cetate
ISUSE, te-am urmat voios,
Am devenit un credincios
Cu dor pentru eternitate.

Privirea Ta m-a cucerit
Vedeam în ea un semn, o taină
Ştiut-am că mi-ai oferit
Un ideal ce m-a-ntărit.
Şi-am îmbrăcat o nouă haină.

M-ai învăţat cum să păstrez
Comorile găsite-n Tine
De-atunci, necontenit, veghez
Să nu-mi răpească sfântul crez
Asaltul oştilor haine...

De-atunci oricâte presiuni
Venit-au să mă copleşească
(Venit-au şi opresiuni.)
Dar ne-ntâlnim în rugăciuni
Şi-mi dai o linişte cerească.

Trecut-au anii şi declar
Că fără Tine-aş fi doar humă
În veacu-acesta secular
Fără de Tine-aş fi hoinar,
Aş fi cu cei ce-n tină scurmă.

Dar nu-i aşa, ci mă-nsoţeşti
La fiecare pas al vieţii
Lumină pe cărare-mi eşti,
Îmi dai imbold, mă-nsufleţeşti
Să merg spre Ţara Frumuseţii.

Sunt slab; dar de la Tine vin
Noi energii să urc spre ţintă
La tot ce-mi spui rostesc “Amin”
C-aşa-mplinesc al meu destin
S-ajung în veşnica Incintă.

gc/ 3 Decembrie, 2010