Când duhul meu

Când duhul meu se leagănă-ntre ceruri
și gândul meu se-nchină-ntre iubiri
și graiul meu Te laudă-ntre lacrimi
- de ce-mi sfârșesc aceste străluciri?

De ce-ntorc iar spre câte-mi sunt străine
din noru-Ți luminos și-nsingurat
de ce mă-ntorc de unde-s doar cu Tine
și unde n-am nimic de întrebat?

De ce-mi sfârșește clipa strălucită,
de ce se frânge-am inimii sfânt zbor,
de ce cobor spre teama de ispită,
de ce nu merg în sus de pe Tabor?

... O, până când îmi vor sfârși lucrarea
ce tot mai sfântă vreau să Ți-o închin,
fă-mi tot mai sus și tot mai lungă starea
din care n-aș mai vrea să mai revin.

Iar saltul când, Isus, îmi vei desparte
cântarea mea de trupu-n care-o sui
mi-l fă ușor - ea-mi zboare, fără moarte,
iar el, nu știu... ci doar să-l simt că nu-i...