Când briza ofului adie, seara

Când briza ofului adie, seara,
Valsează marea-n fluxul de suspine,
Mulțumescu-Ți Doamne că mi-am dus povara
Și că tăria mea este în Tine.

Chiar dacă pâinea-mi este mai trudită,
În Tine sufletul mi se răsfață,
Pășesc spre mal, pe creste de ispită,
În Stâncă-mi este ancora de viață.

Curg înspre Tine-n lacrimi de căință,
De drag, de dor, Iubitul meu Isus
Tu mă transformi, Îți este cu putință,
În afluent al Apelor de Sus.

Privirea-Ți sacră, ochiul Tău ca para,
În adâncime, unda-mi cercetează,
Acolo unde mă pândește fiara,
În gândul ne născut, el mă veghează.

Pe când un plod fără de chip am fost,
Pe brațul Tău mă așezase mama
Și vieții mele i-ai făurit un rost,
Te-ai pironit pe Cruce, să iau seama.

Vreau să-mi duc crucea, fără de cârtire,
Să ascult, să împlinesc, să-Ți fiu pe plac,
Să Te iubesc în știre și ne știre
Doar spre slava Ta să fie tot ce fac.

Iubitul meu Te-aștept, am o arvună,
Piatră scumpă-n inelul de la Tine,
Să-Ți aud glasul, „vină slugă bună,
Primește plata ce ți se cuvine”

Când briza ofului adie, seara,
Valsează marea-n fluxul de suspine,
Mulțumescu-Ți Doamne că mi-am dus povara
Și că tăria mea este în Tine.

Amin!