Călător înspre veşnicie

Să simţi cum mori şi naşti din nou
E ca o filă de poveste!...
Primeşti o zi ca pe-un cadou,
Pe care-l ai... şi nu mai este;

Dureri în pianină surdă
Se contopesc prin sunet mut,
Din conversaţii dorul zburdă
Spre inimi ce l-au cunoscut.

Îţi vezi o pleoapă ce se zbate
Dintr-atât chin ce l-ai avut,
Dorind să-nvingi încă o moarte
Şi să trăieşti din ce-ai pierdut.

Te vezi rătăcitor prin note albe
A muzicii ce-o scrii necontenit,
La fel se scrie şi destinul clipei ce o soarbe
Te scrii pe tine şi poate n-ai simţit.

Renunţă să mai crezi că tot ce ai e-al tău!
Opreşte-ţi egosismul ce-arunci mult prea uşor,
Învaţă să iubeşti şi să spui NU la rău,
Accepta-ţi existenţa de simplu călător.

Să mori şi să te naşti din nou
Poate, e-o tragedie...
Numai murind trăieşti ca nou
Şi întru veşnicie.