Ca semn că de copila mea dragă Te-ai atins...

Ziua demult căzuse, era adâncă noapte...
Nici foșnete de aripi și nici din ceruri șoapte...
În liniștea pustie, la margine de-oraș,
Îngenunchie un tată cu lacrimi pe obraji...
Își tot ținuse-amarul de cei iubiți ascuns,
Însă acum, fiind singur, el izbucni în plâns...
Iar ce spunea în rugă de-abia se-nțelegea
Căci plin de-amărăciune în hohote plângea:
-Stăpâne, vin la Tine, în fața Ta, smerit,
Precum și în vechime, Ezechia a venit!
Și mai întâi de toate Îți cer să-mi dai iertare
Ca să pot să m-apropii de tronul de-ndurare! ...
Tu știi ce e în mine, că duhul mi-e zdrobit,
De-aceea-n rugăciune acum m-am prăbușit! ...
Întinde-Ți Doamne mâna, Te rog, nu mă lăsa
Și lasă vindecare peste copila mea! ...
Al Tău sânge ce curse pe cruce la Calvar
Și peste ea îl lasă ca sfânt balsam în dar! ...
În dreptul ei, Isuse, Te rog să scrii viață,
Pace, tămăduire divină și speranță! ...
Te am numai pe Tine, ești Tu, cei dragi și eu,
Ajută-mi, scump Isuse, acum, în ceasul greu! ...
Tu l-ai chemat pe Lazăr afară din mormânt,
S-au ridicat ologii la glasul Tău cel sfânt! ...
Pe omul ce de-o viață avea mâna uscată,
L-ai vindecat, Rabuni, și-a-ntins mâna de-ndată!
Ai vindecat femeia cu scurgere de sânge,
Tu poți aduce pace și azi celui ce plânge!
O, chiar acum, Isuse, la Tine îndrăznesc
Și simt că-n rugăciune speranțele îmi cresc!
Iar azi, precum odată, aș vrea smerit să-Ți cer,
Chiar de nu am vreun merit, un semn de sus din cer! . .
Căci prin a Ta jertfire merit am căpătat,
Dar numai Tu ești vrednic a fi glorificat!
Cum Ghedeon, cu lâna, ceresc semn Ți-a cerut,
Îți cer și eu Stăpâne un semn, atât de mult!
Ca semn că de copila mea dragă Te-ai atins,
Arată-i astă noapte slava din Paradis! ...
Arată-i Tu, Stăpâne, Te rog, raiul divin,
Ca semn al vindecării de boală pe deplin! ...
Îți mulțumesc, Rabuni, că mă vei asculta
Și plin de mulțumire mă las în mâna Ta!
***
Trecuse trista noapte. Era o nouă zi;
Iar soarele în zare prinse a răsări.
Rămase gol în urmă al ei pat de spital:
Se retrăgea mâhnirea și-al încercării val!
Iar mama ce stătuse de fiica ei aproape,
Plângând în rugăciune și ea în miez de noapte,
Primi din nou putere, primi din nou avânt,
Căci nu e imposibil nimic pentru Cel Sfânt!
Ea își văzu copila acas', privind spre cer
Și înțelese-ndată că e un sfânt mister!
Micuța îi spusese că vrea să zboare sus,
În ceruri, unde îngeri Îi cântă lui Isus!
Că Lui i se închină, c-așa Îi place Lui,
Și că mai sunt mulți oameni în preajma Domnului!
Că sunt și flori frumoase într-un mare castel
Și că așa mulți îngeri te mângâie în cer!
Ea îi striga pe îngeri plină de bucurie
Și își făcuse aripi să zboare, din hârtie!
Ce mare fericire: tatăl înțelesese
Că Domnul rugăciunea din cer îi ascultase!
Și amândoi părinții pe Domnul Îl slăviră
Și cu recunoștință în rugă-i mulțumiră!
***
Mai poate fi-ndoială că El și azi ascultă? ?
Mai poate fi-ndoială că El și azi ajută? ?
Că El și azi mai poate ca să ne dea iertare,
Pace și vindecare și binecuvântare? ?
O, voi cei care astăzi sunteți copiii Lui
Nu vă-ndoiți de harul, de mila Domnului!
Veniți în rugăciune mereu 'naintea Sa,
Cu mulțumiri, cu cereri iar Domnul va lucra!
Vă fie dar Eternul cetate de scăpare
Iar mâine-n zori un Mire la nunta din splendoare!