text Poezii crestine

Binele să-l faci la toți

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Augustin Tecar
Galateni 6:10

Binele să-l faci la toți,
Dar de toate mai presus
Fă-l cu dragoste când poți
Celor ce-s prin har preoți
Și-s slujitori ai lui Isus.

Să-i ajut pe cei din casă
Sunt chemat și sunt dator.
Un creștin pe-ai săi nu-i lasă
Fără de pâine pe masă
Când poate fi de ajutor.

Să-i ajut cu drag pe sfinți
În nevoile-ntâlnite.
Nu-s chemat s-adun arginți
Nici să fac plimbări pe munți,
Ci să biruiesc ispite.

Să fiu sprijin în lucrare
Celor ce se ostenesc.
Și-atunci Dumnezeul Mare
Îmi dă har și îndurare
Ca să nu mă rătăcesc.

Binele să-l fac cu drag
Orișicui e în nevoie.
Și atunci al meu catarg
Se va înălța în larg
Cu cântări de veselie.

Binele de-l fac voios,
Cu deplină-ncredințare,
Va fi înălțat Hristos.
Și printre oamenii de jos
Se va face o mișcare.

Se va-ncepe-o căutare
A izvorului de har
Când suntem în lume sare
Cu balsam de vindecare,
Unde este necesar.

Binele să-l fac lucrând
La-ntărirea în credință
A celor slabi ce lăcrimând
Se frământă-n duh luptând
Ca să aibă biruință.

Să le dau o mărturie
De iubirea Celui Sfânt
Care le va da tărie
Și în suflet bucurie
Să-nainteze cu avânt.

Să nu stea răpuși de teamă
Că Dumnezeu e bunătate,
Și de cei smeriți ia seamă.
El în harul Său îi cheamă
Și să-i mântuiască poate.

Binele să-l faci vestind
Adevărul Său curat
Și cărări drepte croind,
Pentru Cerul Sfânt arzând,
Fiind pe Scripturi bazat.

Doamne-ajută-ne la toți
Să fim la bine devotați,
Să nu fim firii vechi roboți,
Să fim pentru Hristos preoți
Și să îi ajutăm pe frați.
Amin.
(Sâmbătă, 9 martie 2024)

Cele mai recente resurse scrise - Zidire spirituala

E lumină-nțelepciunea
E lumină-nțelepciunea,Cum prostia e-nnoptare.Iar lumina-i curăție,Har ceresc și bucurieȘi credință roditoarePentru viața viitoare.Cine spune că el crede,Dar nu umblă în lumină,Nici trăiește-n curăție,... Citeste mai mult >>
Când pacea domnește
Când pacea domneșteE așa plăcut când inima-i plină de paceChiar și atunci când cineva rău îți întoarce,Când poți iubi pe cel care-ți greșeșteCă-n inima ta mereu pacea domnește.Când ai pace ești atât d... Citeste mai mult >>
Priveşte cerul!
Niciodată să nu plângiȘi să spui că e prea greu!Chiar de spini te vor răniȘi puțini te vor iubiLângă tine-I Dumnezeu!Să nu cazi în deznădejdeCând vezi valul că e mare!Tu rămâi pe Stâncă, susCăci acolo... Citeste mai mult >>
Frumoasă e răbdarea
Frumoasă e răbdarea femeii credincioasece caută-ntâietatea la alții să o lase,ea, rămânând în umbră, tăcută şi smerităîși află în răbdare răsplata fericită.... Așa a fost răbdarea Elisabetei sf... Citeste mai mult >>
Rămâi în dragoste
Sunt multe feluri de dragoste în lumeCu sentimente și emoții diferiteLa fiecare li s-a dat câte un numeCăci toate dintre ele sunt deosebite.Dragostea Storge e cea dintâiE o dragoste atât de specialăȚi... Citeste mai mult >>
Identitate
Ești, Doamne, bun, eu pământean și rău,și-n dragoste nu-Ți seamăn, nici în milă.Dar, după răni, sunt chip din chipul Tău,de par dospit din cer, nu din argilă.Nu Ți-am râvnit nici razele subțiri,nici t... Citeste mai mult >>
Întrebare
Adâncă-i noaptea, orele profunde...Gemând, spre raftul cărților mă-ndrumși-ntreb în șoaptă fiece volum:- Tu ești? Și cartea fuge și se-ascunde.Plângând, întreb portretul ei acum:- Tu ești? Și nici iub... Citeste mai mult >>
Am obosit!
Am obosit... Privesc la timpulCe a trecut așa grăbitLăsând în urmă dor și viseȘi iar îmi spun: Am obosit!A fost o vreme când furtunaNu reușea să mă clinteascăȘi vorbele oricât de greleNu izbuteau să m... Citeste mai mult >>
De ce te-ngrijorezi?
De ce te-ngrijorezi creștine?Oare-ai uitat de Dumnezeu?Oare-ai uitat că ți-a promisCă-alături îți va fi mereu?De ce ești tu îngrijoratCând vezi în jur că valu-i mare?Rămâi pe Stâncă, neclintit,Acolo v... Citeste mai mult >>
Priveşte!
Privește-ntinsul zării...Nu simți în piept un dorCe aripi îți deschideȘi-ai vrea să pleci în zborSpre-o lume unde paceaMustește fericireȘi oamenii-s legațiÎn lanțuri de iubire?Privește către ceruri...... Citeste mai mult >>