text Poezii crestine

Avem nevoie de Isus

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Herman Ezechel
Avem nevoie de Isus în viata noastră întreaga
Și sa lăsăm aici jos tot cea ce ne mai leagă.
Avem nevoie de Isus în ceasul pribegiei
Ca să putem pleca cu toți în ziua veșniciei.

Avem nevoie de Isus în boli și suferințe,
În deznădejdi ce ades avem când viața ni se stinge.
Avem nevoie de Isus în focul încercări,
Când vasul este fisurat și e vremea plecării.

Avem nevoie de Isus când sufletul suspina
Și ne dorim și-l așteptăm pe Cel ce va sa vină.
Avem nevoie de Isus El medicul Cel mare
Și noi acum cu toți strigam coboară-n adunare.

Coboară Isus între noi ridica neputințe
Nu ne lasă ca să cădem o dă-ne biruințe.
Privim în jur și parca noi suntem cuprinși de frică
Dar noi privim la tin Isus, o Doamne ne ridica.

Privește Tu la slăbiciuni și multele păcate
Prin sângele Tău sfânt curat o iartăle pe toate
Mai iartă Doamne clevetiri ce adesea ies din gura
Și noi acum sa ne îndreptăm la Sfânta Scriptură.

Este nevoie de Isus pe tot cuprinsul zări
Și îl rugam ca să coboare în mijlocu adunări.
Ca să ne învețe din Scripturi tainele pocăinței
Și când veni a după noi s-avem bobul credinței.

Avem nevoie de Isus în fiecare ceas din zi
Și sa strigam acum cu toți, VINO, VINO
SI NU MAI ZĂBOVI. AMIN


Corectat cu https://www. corrector. co/ro/

Cele mai recente resurse scrise - Zidire spirituala

E lumină-nțelepciunea
E lumină-nțelepciunea,Cum prostia e-nnoptare.Iar lumina-i curăție,Har ceresc și bucurieȘi credință roditoarePentru viața viitoare.Cine spune că el crede,Dar nu umblă în lumină,Nici trăiește-n curăție,... Citeste mai mult >>
Când pacea domnește
Când pacea domneșteE așa plăcut când inima-i plină de paceChiar și atunci când cineva rău îți întoarce,Când poți iubi pe cel care-ți greșeșteCă-n inima ta mereu pacea domnește.Când ai pace ești atât d... Citeste mai mult >>
Priveşte cerul!
Niciodată să nu plângiȘi să spui că e prea greu!Chiar de spini te vor răniȘi puțini te vor iubiLângă tine-I Dumnezeu!Să nu cazi în deznădejdeCând vezi valul că e mare!Tu rămâi pe Stâncă, susCăci acolo... Citeste mai mult >>
Frumoasă e răbdarea
Frumoasă e răbdarea femeii credincioasece caută-ntâietatea la alții să o lase,ea, rămânând în umbră, tăcută şi smerităîși află în răbdare răsplata fericită.... Așa a fost răbdarea Elisabetei sf... Citeste mai mult >>
Rămâi în dragoste
Sunt multe feluri de dragoste în lumeCu sentimente și emoții diferiteLa fiecare li s-a dat câte un numeCăci toate dintre ele sunt deosebite.Dragostea Storge e cea dintâiE o dragoste atât de specialăȚi... Citeste mai mult >>
Identitate
Ești, Doamne, bun, eu pământean și rău,și-n dragoste nu-Ți seamăn, nici în milă.Dar, după răni, sunt chip din chipul Tău,de par dospit din cer, nu din argilă.Nu Ți-am râvnit nici razele subțiri,nici t... Citeste mai mult >>
Întrebare
Adâncă-i noaptea, orele profunde...Gemând, spre raftul cărților mă-ndrumși-ntreb în șoaptă fiece volum:- Tu ești? Și cartea fuge și se-ascunde.Plângând, întreb portretul ei acum:- Tu ești? Și nici iub... Citeste mai mult >>
Am obosit!
Am obosit... Privesc la timpulCe a trecut așa grăbitLăsând în urmă dor și viseȘi iar îmi spun: Am obosit!A fost o vreme când furtunaNu reușea să mă clinteascăȘi vorbele oricât de greleNu izbuteau să m... Citeste mai mult >>
De ce te-ngrijorezi?
De ce te-ngrijorezi creștine?Oare-ai uitat de Dumnezeu?Oare-ai uitat că ți-a promisCă-alături îți va fi mereu?De ce ești tu îngrijoratCând vezi în jur că valu-i mare?Rămâi pe Stâncă, neclintit,Acolo v... Citeste mai mult >>
Priveşte!
Privește-ntinsul zării...Nu simți în piept un dorCe aripi îți deschideȘi-ai vrea să pleci în zborSpre-o lume unde paceaMustește fericireȘi oamenii-s legațiÎn lanțuri de iubire?Privește către ceruri...... Citeste mai mult >>