Atunci când iubeşti

Cum le rânduieşti pe toate, Dumnezeu Preasfânt,
Că nu laşi omul să zacă, veşnic pe pământ,
Ai găsit cu cale Doamne, odihnă să-i dai
Şi atunci când nu mai poate, îi spui despre rai.
Îi vorbeşti de mântuire, de iertarea Ta
Şi de planul de salvare de la Golgota,
De tâlharii de pe cruce, de Isus Cristos
Şi de sângele ce spală orice păcătos.

Îi vorbeşti în clipe-amare căci cunoşti destul,
Cum reacţionează omul când este sătul,
Când fântâna-i e aproape şi nu-i însetat,
Nu îşi va dori Izvorul binecuvântat!
Dar când sufletul îi arde, Te apleci duios
Şi-i deschizi ochii să vadă cerul luminos.
Dacă-s nori pe cerul vieţii, prin al Tău Cuvânt,
Tu-i dai binecuvântarea şi Duhul cel Sfânt.

Astfel omul poate spune că a fost condus
De o Forţă Creatoare, spre Cristos Isus.
Nu prin condamnări şi critici, ci prin har divin
A-ntâlnit el izbăvirea, de dureri şi chin!
N-a avut alternativă, s-a simţit pierdut!
Într-o lume decăzută, a fost decăzut!
Alegând să creadă-n darul dat de Dumnezeu,
A aflat ce e Iubirea, chiar în dreptul său.

Cum le rânduieşti pe toate, Dumnezeu Preasfânt,
Că nu laşi omul să zacă, veşnic pe pământ.
Ai găsit cu cale Tată, odihnă să-i dai
Şi atunci când nu mai poate, îi spui despre rai.
De aceea când cunoaşte dragostea de sus,
Îşi dedică viaţa-ntreagă Domnului Isus.
Zi şi noapte Îi dă slavă, spune ne-ncetat,
Celor mulţi despre iertare şi c-a fost salvat.

Chiar de drumul ce-i stă-n faţă-i presărat cu spini,
Prin credinţă-naintează, ochii-i sunt senini!
Lacrimile, perle rare, puse-n palma Ta,
Vor fi candele pe drumul înspre Golgota.
Cei pierduţi pe calea largă, de Duh Sfânt atinşi,
Vor fi-ntorşi de la pierzare şi vor fi convinşi
Că Iubirea n-are moarte! Atunci când iubeşti,
Cea mai mare-nsemnătate e să te jertfeşti! 17/08/14, Barcelona