text Poezii crestine

Atâta dragoste și har

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Lucica Boltaşu
Aș vrea la piept ca să vă strâng,
Cum cloşca puii-şi strânge,
Să fiu ca florile din crâng,
Mireasmă pentru cei ce plâng,
Să plâng cu cel ce plânge.
Aş vrea să fiu un ajutor,
Chiar de puterea-i mică,
Să vă vorbesc despre Izvor,
Despre al vieții sfânt Odor,
Ce pe căzut ridică.

Atâta dragoste și har,
Sădit-a Domnu-n suflet,
Că nu există stăvilar,
Să îngrădească al Său dar,
S-oprească al meu umblet.
Și mă căznesc să fiu curat,
În fapte și vorbire,
Să nu fiu anatemizat
Când de aici voi fi luat,
Plecând în nemurire.

Și port un mare dor în piept,
Căci Dumnezeu e mare,
Prin tot ce face este drept,
De-aceea zilnic Îl aștept,
Privind albastra zare.
El ne ascunde cu mult drag,
Sub aripile-I sfinte,
Din neputinți face șireag,
Ne saltă peste orice prag,
Căci este bun Părinte.

Iar dacă în noi valuri bat
Și-nvolbură trăirea,
Să nu uităm că ne-a creat,
Să Îi dăm slavă ne-ncetat,
Cu toată mulțumirea.
Doar de răbdăm pân-la sfârșit,
Povara-n astă lume,
Vom fi cu El în infinit
Şi-om înțelege c-a murit,
Ca să ne dea un nume.

Suntem prin Domnul înfiați,
Spălați de orice vină,
Pentru vecii răscumpărați,
Prin El suntem cu toții frați
Şi răspândim lumină.
Prin jertfa sfântă la calvar,
Ne-a demonstrat iubirea,
Prin lege, prin mărețul har,
Putem pricepe al Său dar,
Iar scopul, ...mântuirea!

25/11/15, Barcelona-Lucica Boltasu




Cele mai recente resurse scrise - Zidire spirituala

E lumină-nțelepciunea
E lumină-nțelepciunea,Cum prostia e-nnoptare.Iar lumina-i curăție,Har ceresc și bucurieȘi credință roditoarePentru viața viitoare.Cine spune că el crede,Dar nu umblă în lumină,Nici trăiește-n curăție,... Citeste mai mult >>
Când pacea domnește
Când pacea domneșteE așa plăcut când inima-i plină de paceChiar și atunci când cineva rău îți întoarce,Când poți iubi pe cel care-ți greșeșteCă-n inima ta mereu pacea domnește.Când ai pace ești atât d... Citeste mai mult >>
Priveşte cerul!
Niciodată să nu plângiȘi să spui că e prea greu!Chiar de spini te vor răniȘi puțini te vor iubiLângă tine-I Dumnezeu!Să nu cazi în deznădejdeCând vezi valul că e mare!Tu rămâi pe Stâncă, susCăci acolo... Citeste mai mult >>
Frumoasă e răbdarea
Frumoasă e răbdarea femeii credincioasece caută-ntâietatea la alții să o lase,ea, rămânând în umbră, tăcută şi smerităîși află în răbdare răsplata fericită.... Așa a fost răbdarea Elisabetei sf... Citeste mai mult >>
Rămâi în dragoste
Sunt multe feluri de dragoste în lumeCu sentimente și emoții diferiteLa fiecare li s-a dat câte un numeCăci toate dintre ele sunt deosebite.Dragostea Storge e cea dintâiE o dragoste atât de specialăȚi... Citeste mai mult >>
Identitate
Ești, Doamne, bun, eu pământean și rău,și-n dragoste nu-Ți seamăn, nici în milă.Dar, după răni, sunt chip din chipul Tău,de par dospit din cer, nu din argilă.Nu Ți-am râvnit nici razele subțiri,nici t... Citeste mai mult >>
Întrebare
Adâncă-i noaptea, orele profunde...Gemând, spre raftul cărților mă-ndrumși-ntreb în șoaptă fiece volum:- Tu ești? Și cartea fuge și se-ascunde.Plângând, întreb portretul ei acum:- Tu ești? Și nici iub... Citeste mai mult >>
Am obosit!
Am obosit... Privesc la timpulCe a trecut așa grăbitLăsând în urmă dor și viseȘi iar îmi spun: Am obosit!A fost o vreme când furtunaNu reușea să mă clinteascăȘi vorbele oricât de greleNu izbuteau să m... Citeste mai mult >>
De ce te-ngrijorezi?
De ce te-ngrijorezi creștine?Oare-ai uitat de Dumnezeu?Oare-ai uitat că ți-a promisCă-alături îți va fi mereu?De ce ești tu îngrijoratCând vezi în jur că valu-i mare?Rămâi pe Stâncă, neclintit,Acolo v... Citeste mai mult >>
Priveşte!
Privește-ntinsul zării...Nu simți în piept un dorCe aripi îți deschideȘi-ai vrea să pleci în zborSpre-o lume unde paceaMustește fericireȘi oamenii-s legațiÎn lanțuri de iubire?Privește către ceruri...... Citeste mai mult >>