Astfel, povestise Iuda...

Astfel, povestise Iuda...

Eram doiş’pe fraţi acasă.
Eram iubiţi toţi, e drept,
Însă dragoste duioasă
Clocotea la tata-n piept

Numai pentru Iosif, care
S-a născut al unş’pelea
Pentru el, iubire mare
Iacov, tatăl nostru-avea.

Căci Rahela-i era mamă
Cea iubită-atât de mult!
(Abia azi bag eu de seamă
Şi glasul inimii-ascult).

Iosif, îmi aduc aminte
Că era copil frumos,
Era şi mult mai cuminte
Decât noi şi credincios.

Avea şi ceva aparte,
Noi ziceam că e ciudat,
Îl ţineam de noi departe
Şi îl credeam vinovat

Fiindcă ne pâra acasă
Atunci când vorbeam urât
Dar mai ales, când frumoasă
Haină, tata i-a făcut.

De-atunci îl uram de moarte
Şi cu el rău ne purtam
Iar când odată, departe,
Turmele de oi păşteam,

Tata l-a trimis să vadă
Ce mai facem , cum suntem.
Iosif n-a putut să creadă
C-aşa ură mare-avem

Şi a zis: ”Sunt gata, tată!”
Şi a plecat bucuros
(Nu răspundea niciodată
Urât, el vorbea frumos!)

Şi-a luat haina cea frumoasă
Şi merinde pentru noi
Şi-aşa a plecat de-acasă
Dar nu s-a-ntors înapoi,

Căci văzându-l cum apare
În câmpie la Dotan,
Ne-am întărâtat mai tare.
Ura nu ne-a fost în van

Şi uniţi în răutate
Să-l omorâm am decis.
Doar Ruben, întâiul frate,
A fost mai milos şi-a zis

Că totuşi, ne este frate,
Sângele să nu-i vărsăm
Şi c-ar fi mai bine, poate
Într-o groapă să-l băgăm.

Aşa am făcut. Veşmântul
Cel frumos i l-am luat
Frământând cu el pământul
Şi cu sânge l-am pătat.

Am trimis haina la tata
Să creadă c-a fost mâncat
De vreo fiară blestemată
Feciorul lui preferat.

Iar pe micul nostru frate
Cel visător şi ciudat,
Aşa, dezbrăcat de toate,
Într-o groapă l-am băgat.

Eu, văzând în depărtare
Un grup de ismaeliţi,
Mi-a venit ideea mare
Şi-am zis: “Fraţilor, veniţi,

Mai bine ca rob să-l vindem
Şi vom câştiga ceva!
De viaţa lui nu ne-atingem,
Sângele nu-i vom vărsa.”

Doamne, unde mi-a fost capul
Când aşa i-am sfătuit?
Eu am stabilit şi preţul
Şi argintul l-am primit!

De atunci, în suflet pace
Şi odihnă n-am avut.
Cu străinii am de-a face
Şi de fraţi m-am cam pierdut

Pentru că mi-am luat nevasta
Din neamul canaanit
Însă m-a lovit năpasta
Şi nevasta mi-a murit.

Mi-au murit apoi copiii,
Doi băieţi, cum doi brazi sunt.
Inima-mi jeleşte fiii
Şi n-am tihnă pe pământ.

Am rămas numai cu Şela,
Cel mai mic dintre feciori
Şi mă tem şi pentru-acela!
I-am şi zis: “Să nu te-nsori

Aşa cum legea pretinde,
Cu cumnată-ta, Tamar!
Nu cumva moartea-şi întinde
Şi spre tine-al ei pahar!”

Şi plecat-am de acasă
De necazuri să mai uit,
Să-mi văd turma cea frumoasă
Şi oile să le tund.

Dar pe când mergeam agale
Înspre Timna, sus urcând,
Iată ca-ntâlnesc în cale
O prostituată, stând

Cu faţa acoperită.
“Ia să mă abat din drum,
Firea mea nepotolită
Să mi-o astâmpăr acum!”

Ea a acceptat îndată
Şi eu m-am culcat cu ea.
I-am promis că-i va fi dată
O iadă din turma mea.

Ea nu mi-a crezut cuvântul
Şi un zălog mi-a cerut
Eu i-am dat atunci şi lanţul
Pe care-l purtam la gât,

Şi toiagul, şi inelul,
Cu care pecetluiam,
Până-i voi trimite iedul,
Căci în mintea mea ziceam:

“I-l voi trimite degrabă
Să-mi răscumpăr ce i-am dat!”
Însă când de ea întreabă
Cel cu iedul,“A plecat!”

Lumea toată îi răspunde.
Eu ce era să mai fac?
Acum s-o mai iau… de unde?
Ţină pentru ea ce-a luat!

Doar de râs să nu mă facă!
Şi de treabă mi-am văzut,
Sperând că ea o să tacă,
N-o să spună ce-am făcut!

După vreo trei luni de zile
Care repede s-au scurs,
A venit lumea la mine
Şi revoltată mi-a spus

Că este însărcinată
Fosta-mi noră, a curvit!
“Va fi aspru pedepsită!”
Am zis eu nepotolit.

“Scoateţi-o, să fie arsă,
Ori cu pietre s-o lovim,
Cum ne-nvaţă legea noastră,
Neîndurători să fim!”

Când mulţimea era gata
S-o omoare, cum v-am zis,
Tamar, nora, vinovată,
Ce credeţi că mi-a trimis?

Lucrurile mele, toate,
Ce zălog i le-am lăsat!
Doamne sfinte! Nu se poate!
Nebuneşte m-am purtat!

N-a fost deci prostituată
Cea cu care m-am culcat!
Nu rămâne niciodată
Acoperit vre-un păcat!

“Fraţilor, să n-o lovească!
Opriţi, eu sunt vinovat!
Lăsaţi-o deci să trăiască!
Feciorul nu mi-am lăsat

Ca să o ia de soţie
Aşa cum legea cerea.
Eu n-am vrut ca să se ştie
Că am curvit, însă ea

A păstrat acestea toate
Ce i le-am dat ca zălog…
Deci acum, dacă se poate,
Eu din inima vă rog

S-o lăsaţi nepedepsită
Şi-am să mă ocup de ea.
A fost destul urgisită
Şi a dus o viaţă grea!

Am să îmi repar greşeala
Când copilul s-o năştea,
Căci nu l-am lăsat pe Şela
Să se însoare cu ea!”

Şi ascultare-mi dădură,
Mi-au iertat greşeala grea
Iar copiii se născură
(C-a născut doi, nora mea)!

Tot eu am crescut copiii…
Aş fi plătit orice preţ
Ca să nu-mi fi pierdut fiii!
Însă Domnul, prin Pereţ

Mi-a dat binecuvântare
Şi-am primit iertarea Sa,
Însă cât regret de tare
Toată nebunia mea!

Cum am putut eu a cere
Şi-a pretinde altuia
Ce eu n-am avut putere
A-mplini şi a păstra?

Ăsta sunt! Bietul meu frate
Nevinovat l-am vândut
Şi apoi relele toate
În viaţa mea le-am făcut.

“Doamne, dacă se mai poate,
Iartă-mi greul meu păcat!”
Şi Domnul mi-a iertat toate,
Căci sincer le-am regretat.
...

Astfel povestise Iuda
Peste ani, nepoţilor
Ca ei înşişi să audă
Ce-a făcut bunicul lor

Si să-nveţe să trăiască
În frică de Dumnezeu,
De păcat să se ferească
Şi de tot ce este rău.

Dar tu, sora mea şi frate,
Cum eşti tu? Eşti credincios?
Ori mai trăieşti în păcate?
Ai tu un trai sfânt, frumos?

Haideţi, cu nepărtinire
Să ne judecăm pe noi
Şi să cerem izbăvire.
Aşa vom putea apoi

S-ajutăm paiul să-şi scoată
Din ochi şi pe-ai noştri fraţi
Şi cu adunarea toată
Să fim binecuvântaţi.

Doamne, Tu, de fiecare
Te rugăm a Te-ndura
Şi să ne dai vindecare
Să mergem pe calea Ta

Aşa precum se cuvine
Unor vrednici ucenici
Să Te-ntâmpinăm pe Tine.
Te rugăm acum şi-aici!
Amin!