text Poezii crestine

Arunc tot ce mă leagă

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Augustin Tecar
Arunc tot ce mă leagă,
Vreau să trăiesc eliberat!
Și de acum, viața-ntreagă,
În alergarea mea pribeagă,
Vreau să-nving al meu păcat!

Vreau să trăiesc în curăție
Cu sufletul și trupul meu.
Și-ntr-o lume care-mbie
Cu gândul înspre veșnicie
Să Îl slujesc pe Dumnezeu.

Dezbrac mereu, mergând în sus,
A firii grele legături
Înfășurate ca pe fus
Ce-n disperare m-au adus,
Prin cuvântul din Scripturi.

Prin Duhul Sfânt primesc lumină
Și părăsesc tot ce-i străin.
Și-mi curăț hainele de tină,
Căci Îl aștept cu dor să vină
Să-nvioreze-al meu cămin.

Nu merg pe căi neluminate
Ca să nu cad în gropi străine.
Mă feresc de-orice păcate
Ce duc sufletul spre moarte
Și-l îngroapă în rușine.

Cercetez mereu Scriptura
Ca să-nvăț statornicia,
Să primesc învățătura
Pentru-a îmbrăca armura
Și-a avea în duh tăria.

Arunc tot ce nu mă-nalță,
Tot ce nu mă duce-n sus,
Orice sfat, orice povață
Care nu e spre viață
Și spre slava lui Isus.

Caut părtășii sfințite
Cu acei ce au credință,
Ce au dragostea fierbinte
Și-a lor mers e spre ’nainte
Ca s-ajung la biruință.

Arunc tot ce mă mai ține
Rob celor de pe pământ
Și mă-nalț spre zări senine,
Spre cetatea cu rubine,
Spre Ierusalimul Sfânt.

Doar acolo-i bucurie
Și fericire-adevărată.
Cu Isus în veșnicie
În cereasca-mpărăție
Vreau s-ajung odată.

Arunc tot ce e vremelnic,
Fără vreun real folos.
Cugetând la ce e veșnic,
Răscumpăr timpul meu prielnic
Înspre slava lui Hristos.

El e Soarele ce-aduce
Pentru-ai Săi iubiți copii,
Prin jertfirea de la cruce,
Fericirea cea mai dulce
Sus în slavă, -n veșnicii.
Amin.
(Joi, 6 februarie 2025)

Cele mai recente resurse scrise - Zidire spirituala

E lumină-nțelepciunea
E lumină-nțelepciunea,Cum prostia e-nnoptare.Iar lumina-i curăție,Har ceresc și bucurieȘi credință roditoarePentru viața viitoare.Cine spune că el crede,Dar nu umblă în lumină,Nici trăiește-n curăție,... Citeste mai mult >>
Când pacea domnește
Când pacea domneșteE așa plăcut când inima-i plină de paceChiar și atunci când cineva rău îți întoarce,Când poți iubi pe cel care-ți greșeșteCă-n inima ta mereu pacea domnește.Când ai pace ești atât d... Citeste mai mult >>
Priveşte cerul!
Niciodată să nu plângiȘi să spui că e prea greu!Chiar de spini te vor răniȘi puțini te vor iubiLângă tine-I Dumnezeu!Să nu cazi în deznădejdeCând vezi valul că e mare!Tu rămâi pe Stâncă, susCăci acolo... Citeste mai mult >>
Frumoasă e răbdarea
Frumoasă e răbdarea femeii credincioasece caută-ntâietatea la alții să o lase,ea, rămânând în umbră, tăcută şi smerităîși află în răbdare răsplata fericită.... Așa a fost răbdarea Elisabetei sf... Citeste mai mult >>
Rămâi în dragoste
Sunt multe feluri de dragoste în lumeCu sentimente și emoții diferiteLa fiecare li s-a dat câte un numeCăci toate dintre ele sunt deosebite.Dragostea Storge e cea dintâiE o dragoste atât de specialăȚi... Citeste mai mult >>
Identitate
Ești, Doamne, bun, eu pământean și rău,și-n dragoste nu-Ți seamăn, nici în milă.Dar, după răni, sunt chip din chipul Tău,de par dospit din cer, nu din argilă.Nu Ți-am râvnit nici razele subțiri,nici t... Citeste mai mult >>
Întrebare
Adâncă-i noaptea, orele profunde...Gemând, spre raftul cărților mă-ndrumși-ntreb în șoaptă fiece volum:- Tu ești? Și cartea fuge și se-ascunde.Plângând, întreb portretul ei acum:- Tu ești? Și nici iub... Citeste mai mult >>
Am obosit!
Am obosit... Privesc la timpulCe a trecut așa grăbitLăsând în urmă dor și viseȘi iar îmi spun: Am obosit!A fost o vreme când furtunaNu reușea să mă clinteascăȘi vorbele oricât de greleNu izbuteau să m... Citeste mai mult >>
De ce te-ngrijorezi?
De ce te-ngrijorezi creștine?Oare-ai uitat de Dumnezeu?Oare-ai uitat că ți-a promisCă-alături îți va fi mereu?De ce ești tu îngrijoratCând vezi în jur că valu-i mare?Rămâi pe Stâncă, neclintit,Acolo v... Citeste mai mult >>
Priveşte!
Privește-ntinsul zării...Nu simți în piept un dorCe aripi îți deschideȘi-ai vrea să pleci în zborSpre-o lume unde paceaMustește fericireȘi oamenii-s legațiÎn lanțuri de iubire?Privește către ceruri...... Citeste mai mult >>