Arşiță mare

Se scurge soarele, ca ceara
Și cade-n picuri pe pământ,
E mult mai caldă acum vara
Și mai fierbinte ca oricând,
Fântânile nu mai au apă,
Izvoarele-au îmbătrânit,
Rămas-au obosite-n groapă,
Nu mai auzi un şopotit,

Pământul, verdele-şi arogă
Dar roșul este mai aprins,
Azi "uscăciunile"-s în vogă,
Căci rugăciunile s-au stins,
Nu mai adie nici o boare,
Iar sufletele ard de dor,
Cerul albastru parcă moare
Şi eu la rându-mi parcă mor,

Mi-e teamă de nelegiuire
Căci nu vreau dumnezei străini,
Vreau să mă umplu de Iubire,
Să fiu ogor fără de spini,
Dorul de Casă să m-anime,
Spre înălțimi doar să privesc,
Înconjurat de har şi rime,
Să mă proştern, să mă sfințesc,

Alungă tot ce-i idol, Doamne,
Mă curățește prin Cuvânt,
Adu Tu ploile din toamne
Şi spală-mă şi dă-mi avânt,
Odată ce-am pornit pe Cale,
Să trec prin arşiță şi foc,
Imnuri să-nalț şi osanale,
Să nu privesc 'napoi deloc,

Nimic şi nimeni să nu fie,
Mai important ca Dumnezeu,
Cu ochii țintă-n veșnicie,
Să Te declar ca Domn al meu,
Iar eu ca fiu, docil sub cruce,
Ascultător şi-mplinitor,
S-ascult un susur blând și dulce,
Ce-şi cheam-Acas-al Său odor.

24/07/15, Barcelona-Lucica Boltasu