text Poezii crestine

Anii vieții

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Lucica Boltaşu
Motto:

"Anii vieții noastre se ridică la șaptezeci de ani, iar, pentru cei mai tari,
la optzeci de ani; și lucrul cu care se mândrește omul în timpul lor
nu este decât trudă și durere, căci trece iute, și noi zburăm.
Dar cine ia seama la tăria mâniei Tale și la urgia Ta,
așa cum se cuvine să se teamă de Tine?
Învață-ne să ne numărăm bine zilele, ca să căpătăm o inimă înțeleaptă! "

(Psalmii 90: 10-12)

Prea repede ni se duc anii şi ne trezim deodat' bătrâni,
Ne dumirim privind oglinda, doi ochi privind doi ochi străini,
Obrazul cândva roş ca focul, de tinerețe-mbujorat,
Acuma-i palid, fruntea-naltă arată cât e de brăzdat,

Nu ne dăm seama că finalul se-apropie vertiginos,
Parcă mai ieri rosteam silabe, cu glas timid, cu glas sfios.
Şi primii paşi. . . nu-mi vine-a crede! Realizăm mult prea târziu,
Că viața e un dar ce poate fi colț de rai sau loc pustiu,

Desaga ce-o purtăm în spate, adună-n ea bune şi rele,
Cu cât trăim doar pentru sine, cu-atât poverile-s mai grele,
Iar la final, la despărțire, când vrem un zbor spre cerul sfânt,
Ferească Domnul să ne țină agoniseala de pământ,

Am zice după suflet, gânduri, că suntem tineri, nu-i aşa?
Analizându-ne mai bine, realitatea-i altceva. . .
Piciorul alerga pe cale şi mâinile munceau de zor,
Acuma, gârboviți de vreme, abia păşim, căci toate dor,

Odat' cu trecerea prin viață nici hrana nu mai are gust,
În fagure nu simt dulceața şi strugurele-i fără must,
E o părere, ştiu prea bine dar toate trec, cum trec şi eu,
Ce mă mai ține în putere, e Însuşi Domnul Dumnezeu,

Prea repede ni se duc anii şi ne trezim deodat' bătrâni,
Ne dumirim privind oglinda, doi ochi privind doi ochi străini,
Dar dacă am ales în viață să fim uniți cu Dumnezeu,
De trupul din afar-se trece, lăuntrul e-nnoit mereu,

Şi în oglindă, ce minune, un chip de slavă vom vedea,
E chipul Domnului Mesia, ce-a luat păcatu-asupra Sa,
Ne-a curățit în sfântu-I sânge, ne-a dat avânt şi noi puteri,
De-aceea prietene, te-ncrede în ce-a promis! Tu, cel de ieri,

Te leapădă de zgura lumii, căci focul sfânt te-a curățit,
Cuptoarele au dat luminii un vas de cinste, lămurit,
Tu nu eşti singur, chiar de anii te-au despărțit de ce-ai iubit,
Îl ai pe Dumnezeu alături, te bucură, fii fericit!

Avem un timp aici cu toții, apoi la ceasul hărăzit,
Vom părăsi acestă Terră spre plus sau minus infinit,
Nu-i altă cale, veşnicia de vrei alături de Cristos,
Te pocăieşte! Nu vrei oare să-ți spună: "Rob bun, cedincios! "?

21/09/14, Barcelona-Lucica Boltasu

Cele mai recente resurse scrise - Zidire spirituala

E lumină-nțelepciunea
E lumină-nțelepciunea,Cum prostia e-nnoptare.Iar lumina-i curăție,Har ceresc și bucurieȘi credință roditoarePentru viața viitoare.Cine spune că el crede,Dar nu umblă în lumină,Nici trăiește-n curăție,... Citeste mai mult >>
Când pacea domnește
Când pacea domneșteE așa plăcut când inima-i plină de paceChiar și atunci când cineva rău îți întoarce,Când poți iubi pe cel care-ți greșeșteCă-n inima ta mereu pacea domnește.Când ai pace ești atât d... Citeste mai mult >>
Priveşte cerul!
Niciodată să nu plângiȘi să spui că e prea greu!Chiar de spini te vor răniȘi puțini te vor iubiLângă tine-I Dumnezeu!Să nu cazi în deznădejdeCând vezi valul că e mare!Tu rămâi pe Stâncă, susCăci acolo... Citeste mai mult >>
Frumoasă e răbdarea
Frumoasă e răbdarea femeii credincioasece caută-ntâietatea la alții să o lase,ea, rămânând în umbră, tăcută şi smerităîși află în răbdare răsplata fericită.... Așa a fost răbdarea Elisabetei sf... Citeste mai mult >>
Rămâi în dragoste
Sunt multe feluri de dragoste în lumeCu sentimente și emoții diferiteLa fiecare li s-a dat câte un numeCăci toate dintre ele sunt deosebite.Dragostea Storge e cea dintâiE o dragoste atât de specialăȚi... Citeste mai mult >>
Identitate
Ești, Doamne, bun, eu pământean și rău,și-n dragoste nu-Ți seamăn, nici în milă.Dar, după răni, sunt chip din chipul Tău,de par dospit din cer, nu din argilă.Nu Ți-am râvnit nici razele subțiri,nici t... Citeste mai mult >>
Întrebare
Adâncă-i noaptea, orele profunde...Gemând, spre raftul cărților mă-ndrumși-ntreb în șoaptă fiece volum:- Tu ești? Și cartea fuge și se-ascunde.Plângând, întreb portretul ei acum:- Tu ești? Și nici iub... Citeste mai mult >>
Am obosit!
Am obosit... Privesc la timpulCe a trecut așa grăbitLăsând în urmă dor și viseȘi iar îmi spun: Am obosit!A fost o vreme când furtunaNu reușea să mă clinteascăȘi vorbele oricât de greleNu izbuteau să m... Citeste mai mult >>
De ce te-ngrijorezi?
De ce te-ngrijorezi creștine?Oare-ai uitat de Dumnezeu?Oare-ai uitat că ți-a promisCă-alături îți va fi mereu?De ce ești tu îngrijoratCând vezi în jur că valu-i mare?Rămâi pe Stâncă, neclintit,Acolo v... Citeste mai mult >>
Priveşte!
Privește-ntinsul zării...Nu simți în piept un dorCe aripi îți deschideȘi-ai vrea să pleci în zborSpre-o lume unde paceaMustește fericireȘi oamenii-s legațiÎn lanțuri de iubire?Privește către ceruri...... Citeste mai mult >>