Am zăbovit...

Am zăbovit...

Am zăbovit, la glasul dulce
Ce-n dragoste mi-ai adresat
Că-n jertfa mare sunt salvat,
Să-mi caut liniştea la cruce
Doamne-n haru-Ţi minunat!

Să îmi găsesc pacea dorită
A sufletului trist... şi-apăsat
De multe fapte, fiind pătat,
Şi-n viaţa-mi vagă, chinuită
Să-mi torni balsam de alinat.

Când chemarea, pe deplin
Am înţeles... şi-am priceput,
Al vieţii rost, ce Tu l-ai vrut
De unde sunt, de unde vin,
Doamne atunci am început,

Să înţeleg, iubirea-Ţi mare,
La semenii mei ca s-o spun
Speranţa toată, să îmi pun
În mila Ta, cea-ndurătoare;
Din lacrimi... bucurii s-adun.

Călătorind, pe drumul vieţii
M-am avântat peste necaz
Vrând să trec al lui pârleaz,
Şi-am dus din zorii tinereţii
Un jug... pe fragilul grumaz.

Tăcând, pe cale l-am purtat;
De-am fost lovit peste mână
Umpluta-mi gura cu ţărână,
Când a fost greu m-ai ajutat
Prin harul sfânt la îndemână.

Te-am implorat cu stăruinţă
Şi Te-am rugat ca ne-ncetat
Pe drumul sfânt să fiu purtat,
Să-mi măreşti mica credinţă
Şi-n suflet har, mi-ai picurat!

Flavius Laurian Duverna
19 august 2007