Am primit mustrarea...

Am primit mustrarea...


Într-o zi m-am apucat -
Cum pe tata l-am văzut -
Să repar chiar eu un gard
Care, de curând, l-am rupt.

Sus pe el m-am cocoţat,
Să mă legăn aş fi vrut...
A slăbit şi a cedat...
Nimenea nu m-a văzut.

Cuiele le-am căutat -
Ciocanul mi-e la îndemână -
Şipcile apoi le-am schimbat;
Sper să fac o treabă bună.

Pe tata des l-am văzut
Cum prin curte repara...
Lucrul lui mult mi-a plăcut
Şi-mi doream să fac aşa...

Plus de asta-s vinovat:
Chiar eu şipcile le-am rupt!
Eram şi mai îndemnat
Să repar, ce am făcut...

Gândul meu altul era:
Să par că nu-s vinovat,
Şi să spun că sora mea
Poate pe gard s-a urcat,

Că ea gardul l-ar fi rupt...
Dar conştiinţa mă mustra.
Pe ea o iubeau mai mult
Şi pedeapsă, nu primea.

Duhul Sfânt m-a cercetat:
M-a îndemnat să fiu cinstit.
Cu blândeţe m-a mustrat
Şi aşa m-am hotărât

Să repar ce am stricat,
Greşeala să-mi recunosc,
Să spun că sunt vinovat.
Ca să mint, nu avea rost.

Oricum, Domnul m-a văzut,
El ştia că-s vinovat...
Să mă cercetez am vrut
Căci Duhul Sfânt mă mustra.

Părinţii s-au bucurat
Căci putere am avut.
Ba ei, chiar m-au lăudat;
Fapta mi-am recunoscut!

Pentru toate m-au iertat
Şi au fost mândri de mine.
Eu gardul l-am reparat
Şi totul a ieşit bine.

Domnului Îi mulţumesc,
El mi-a dat înţelepciune
De ce-i rău să mă feresc,
Să fac numai lucruri bune.

Amin

Câmpia Turzii, 2 ianuarie 2014