Am fost și eu un fiu risipitor

AM FOST ȘE EU UN FIU RISIPITOR

Am fost și eu un fiu risipitor
Când fost-am biruit de răzvrătire,
Când am plecat departe de Izvor
Sperând să aflu ”perfecta” fericire.

M-au implorat părinții să nu îi părăsesc,
Să nu îi las zdrobiți de întristare
Dar dorul meu era meschin, firesc
Și nu știa ce-nseamnă renunțare.

Am vrut să gust din viața cu tumult,
Din traiul care gâdilă simțirea
Și melodii mai vesele s-ascult,
Să-mi cheltuiesc cu prieteni moștenirea.

Capricii ce-ncolțeau șoptit-au vehement
Să mă avânt mai mult spre aventură
Să uit ce-am învățat din Testament
S-asimilez ce dă o artă pură.

Mi se părea atunci că am ajuns
Pe piscul fericirilor supreme,
Că evadarea naște un răspuns:
”S-avem divertisment în orice vreme.”

Dar într-o zi am auzit, surprins
Un glas care zicea: ”Trădare!
Cum de-ai lăsat să fii învins
De ceata ce se duce spre pierzare?...

Cum poți privi spre străluciri
Ce se ivesc și-apoi dispar în tină?
Cum poți să crezi în năluciri?
De ce nu ești cu Tatăl tău la Cină?”

În temnița robiei o clipă n-am mai stat
Ci-am rupt acele funii împletite
De slugi care tot timpul m-au tratat
Cu-nșelăciuni și vorbe ascuțite.

Am fost convins, am regretat nespus
C-am dat sfidare Stăpânului din Slavă
Dar El – atât de bun – nu m-a exclus,
Mi-a dat lumini din veșnica Dumbravă.

Și-am alergat spre tata fredonând
Un cânt duios, un cânt de libertate
Și iar m-a păstorit Păstorul Blând
Și mi-a-ndreptat privirea spre eternitate.

Am fost și eu un fiu risipitor
Când fost-am biruit de răzvrătire
Dar m-am întors să beau de la Izvor
Să pot să fiu cuprins de Nemurire.

George Cornici/2 Septembrie, 2013