text Poezii crestine

Am fost într-o pierzare

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: George Cornici
AM FOST ÎNTR-O PIERZARE…

Sosit-am la răscrucea confuzelor convingeri
Și am trăit acolo o vreme - nu știu cât
Mă străpungea un zgomot venit din grele plîngeri
Să ies din iadu-acela aș fi plătit oricât.

Erau și trepidații, erau și voci stridente
În locu-acela sumbru și-atât de populat
Apoi, ca din senin, au năvălit torente
De vorbe fără noimă și aer poluat.

Ce-adâncă-ndurerare, ce jalnice regrete
Veneau să mă distrugă în nopți fără lumini!
Voiam să ies afară, dincolo de perete
Să nu mai simt atingeri de sulițe și spini.

Am vrut să scap prin mită sau prin vreo șmecherie
Dar nu a fost posibil căci toți acei lachei
Răpeau orice speranță de har și bucurie
Și transmiteau mirosuri din falșii dumnezei.

Dar a sosit și ceasul de ‘naltă exaltare
Cînd mi-a ieșit în cale Păstorul cel mai bun,
Mi-a arătat poteca spre necuprinsa zare
Și cum, întotdeauna, speranța-n El s-o pun.

O clipă n-am mai stat; voiam descătușarea
Și-n brațele-I deschise, grăbit, m-am aruncat
Vibrațiile-I calde spuneau că-mbrățișarea
E plină de candoarea ce nimeni nu mi-a dat.

Privirea Lui sublimă m-a cucerit îndată
Și L-am urmat, de-atunci, oriunde se ducea
Și nu mai e în mine trăire deformată
Căci Ceru-mpodobit, chiar azi, îl pot vedea.

Azi amintirea orei de scumpă cercetare
Frecvent m-acaparează, îmi pune-n suflet dor
Nicicând nu voi uita c-am fost într-o pierzare
Și că m-a scos de-acolo al meu Mântuitor.

George Cornici/20 Iulie, 2013

Cele mai recente resurse scrise - Zidire spirituala

E lumină-nțelepciunea
E lumină-nțelepciunea,Cum prostia e-nnoptare.Iar lumina-i curăție,Har ceresc și bucurieȘi credință roditoarePentru viața viitoare.Cine spune că el crede,Dar nu umblă în lumină,Nici trăiește-n curăție,... Citeste mai mult >>
Când pacea domnește
Când pacea domneșteE așa plăcut când inima-i plină de paceChiar și atunci când cineva rău îți întoarce,Când poți iubi pe cel care-ți greșeșteCă-n inima ta mereu pacea domnește.Când ai pace ești atât d... Citeste mai mult >>
Priveşte cerul!
Niciodată să nu plângiȘi să spui că e prea greu!Chiar de spini te vor răniȘi puțini te vor iubiLângă tine-I Dumnezeu!Să nu cazi în deznădejdeCând vezi valul că e mare!Tu rămâi pe Stâncă, susCăci acolo... Citeste mai mult >>
Frumoasă e răbdarea
Frumoasă e răbdarea femeii credincioasece caută-ntâietatea la alții să o lase,ea, rămânând în umbră, tăcută şi smerităîși află în răbdare răsplata fericită.... Așa a fost răbdarea Elisabetei sf... Citeste mai mult >>
Rămâi în dragoste
Sunt multe feluri de dragoste în lumeCu sentimente și emoții diferiteLa fiecare li s-a dat câte un numeCăci toate dintre ele sunt deosebite.Dragostea Storge e cea dintâiE o dragoste atât de specialăȚi... Citeste mai mult >>
Identitate
Ești, Doamne, bun, eu pământean și rău,și-n dragoste nu-Ți seamăn, nici în milă.Dar, după răni, sunt chip din chipul Tău,de par dospit din cer, nu din argilă.Nu Ți-am râvnit nici razele subțiri,nici t... Citeste mai mult >>
Întrebare
Adâncă-i noaptea, orele profunde...Gemând, spre raftul cărților mă-ndrumși-ntreb în șoaptă fiece volum:- Tu ești? Și cartea fuge și se-ascunde.Plângând, întreb portretul ei acum:- Tu ești? Și nici iub... Citeste mai mult >>
Am obosit!
Am obosit... Privesc la timpulCe a trecut așa grăbitLăsând în urmă dor și viseȘi iar îmi spun: Am obosit!A fost o vreme când furtunaNu reușea să mă clinteascăȘi vorbele oricât de greleNu izbuteau să m... Citeste mai mult >>
De ce te-ngrijorezi?
De ce te-ngrijorezi creștine?Oare-ai uitat de Dumnezeu?Oare-ai uitat că ți-a promisCă-alături îți va fi mereu?De ce ești tu îngrijoratCând vezi în jur că valu-i mare?Rămâi pe Stâncă, neclintit,Acolo v... Citeste mai mult >>
Priveşte!
Privește-ntinsul zării...Nu simți în piept un dorCe aripi îți deschideȘi-ai vrea să pleci în zborSpre-o lume unde paceaMustește fericireȘi oamenii-s legațiÎn lanțuri de iubire?Privește către ceruri...... Citeste mai mult >>