Altarul rugăciunii

Îngenuncheat cu fața-n palme, cu sufletul îndurerat,
Regret cu lacrimi ziua-n care, pe căi străine am plecat,
Când greu orbit de neștiință, trecând al răului hotar,
Am transformat într-o ruină al rugăciunii sfânt altar.

Atunci splendoarea părtășiei și focul dragostei s-a stins
În locu-n care prin credință întotdeauna am învins.
A venit ploaia necredinței într-un adevărat șuvoi,
Acoperind pietrele sfinte cu al păcatului noroi.

O, Tată Sfânt, Te rog ascultă durerea unui fiu pierdut
Și dă-mi din nou puterea sfântă și dragostea de la-nceput!
Primește-mă în legământul făgăduinței cum am fost,
Căci fără Tine, Doamne, viața în lume n-are niciun rost!

Voi ridica din nou altarul pierdut cândva, pe-același loc,
Iar Tu să pui, ceresc Părinte, pe-altar al dragostei sfânt foc!
Și prima jertfă închinată Ție, puternic Dumnezeu,
Pe-altarul sfânt al rugăciunii în umilință voi fi eu!

Doamne, stârpește răutatea din inima mea zi de zi
Și umple-mă de-ngăduință, pe frații mei să-i pot iubi!
Cu mâini curate totdeauna să mă pot Ție închima
Și orice gând, vorbă sau faptă să fie doar spre slava Ta!

Nu vreau să mai domnească-n mine eul meu vechi și păcătos,
Căci Domn pe veci al vieții mele de astăzi este doar Hristos!
Voința mea, chiar de-ar ajunge cenușă spulberată-n vânt,
În mintea mea va fi stăpână puterea Duhului cel Sfânt!

Eu nu mă mai depart vreodată de-al rugăciunii sfânt altar,
Căci doar aici rod al credinței se-mpart comori cerești de har!
Un Tată bun din cer trimite în dar răspuns la rugăciuni
Și-n voia Lui Și-arată slava, vorbind prin semne și minuni.

Eu I-am simțit apropierea, când prin credință mi-a iertat
Trecutul meu plin de păcate și trupul mi l-a vindecat.
Cum aș putea să uit iubirea celui mai mare Dumnezeu,
Ce cândva sus, pe lemnul crucii, Și-a dat viața-n locul meu!