Alerg prin pădure

Alerg prin pădure
autor: Nichifor Nicu
17/07/2024. ora: 20:20

În pădurea împletită de copacii întristării,
Tot alerg de ceva vreme lăsând liber supărării.
Tot aleg să m-adâncesc în pădurea-ntunecată,
Care vrea să-mi fure zilnic, pacea din Cerescul Tată.

Și când simt că-s la ieșire și că vreau s-o părăsesc,
Vine peste mine-o stare și din nou mă adâncesc.
Și când vreau să-mi ridic ochii, să zăresc cumva ieșirea,
Vine iar o stare cruntă ce-mi întunecă privirea.

Nu știu cum, nu știu de ce, dar mereu mă prăbușesc,
Când mă las pradă durerii, tare greu mă regăsesc.
Și când sunt năpăstuit și luat la bășcălie,
Parcă sunt mai prăbușit și lipsit de bucurie.

Și tot tac de multă vreme să nu supăr prin cuvinte,
Dar se pare c-altora, nu le pasă, merg-nainte.
Suferința mea-i o hrană, se hrănesc ca niște câini,
Și-apoi fac precum Pilat, când spălatu-sa pe mâini.

Derbedeii spirituali ce ucid pe interior,
Sunt acei ce au pe buze un parfum otrăvitor.
Sunt precum cameleonul, care-și tot schimba culoarea,
Sunt exact ca lupii-n turmă, pregătindu-și vânătoarea.

Ei n-au remușcări deloc, conștiința lor e moartă,
Iar credința lor murdară, de Hristos o să-i despartă.
Și știind ce îi așteaptă, locul greu, de nedescris,
Vor ca să nenorocească orice suflet, cum e scris.

O, tu, suflet care gemi zilnic înlăuntrul meu,
Tu să nu descurajezi, ține-te de Dumnezeu!
Și închide ușile, când se-aud vorbe amare,
Ca să poți să fii puternic și să nu te mai doboare.

Fii încredințat că Domnul ce-a promis, va împlini
Și în foarte scurtă vreme, din pădure vom ieși.
Drumul nostru-i înainte, căci acolo-i izbăvirea,
Să ne ținem, dar de Domnul și să nu ratăm răpirea.