text Poezii crestine

Al Tău sunt...

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: George Cornici
Al Tău sunt, Isuse, al Tău sunt
Ne vreau altă apartenență
Cu Tine pot ravagii să-nfrunt
De-aceea-Ți înalț reverență.

Aminte-mi aduc de-un trecut
Când ființa-mi era subjugată
Și vai! Atunci nu Te-am cunoscut
Vicleanul stăpân mi-era tată.


Eram captivul unor idei
Cu sursa în grota adâncă
Mergeam pe-ntunecate alei
Lovindu-mi piciorul de-o stâncă.

Dar marea zi a sosit
Cu cea mai frumoasă-ntâlnire
Și-n casa mea ai poposit
Și mi-ai spus ce-nseamnă iubire.

Pe gânduri n-am stat; Te-am urmat
De Tine m-am atașat tare
În viața mea cu har ai intrat
Și-ai răspuns la orice-ntrebare.

Cu tot ce posed îți aparțin
Nu mai merg în groapa pieirii
M-ajuți credința s-o mențin,
Să-ndepărtez îndemnurile firii.

Sunt al Tău; nu mă atrag
Oferte care ucid tihna
Îmi ești viața, Îmi ești drag
Doar cu Tine servesc Cina.

Împreună suntem și vom fi
Nimic nu ne poate desparte
Alături de ai Luminii fii
Trăim cum scrie în Carte.

George Cornici/ 25 Sept. 2021

Cele mai recente resurse scrise - Zidire spirituala

Tu ne-ai adus iertarea
Tu ne-ai adus iertarea prin Jertfa Ta măreață,Ne-ai dat salvarea-n dar, ne-ai dat o nouă viață.Haine albe curate, veșmânt imaculat,O Doamne, slavă Ție! Mântuire ne-ai dat.Isuse salvatorul, Fiul lui Du... Citeste mai mult >>
La glasul Tău.
La glasul Tău.Într-o lume întunecatăCare apasă tot mai greuEu doresc să aud IsuseTotdeauna glasul TăuPrintre vocile înălțateCe vestesc război și ciumăEu să-mi pun nădejdea în glasulCare strigă și ne a... Citeste mai mult >>
Candela Credinței
O, om pierdut în grija cea de toate,Ce uiți de suflet pentru munci deșarte,Biserica te cheamă-n pragul sfânt,Să lași în urmă grija de pe pământ.Când munca grea te ține pe altă cărare,Și nu mai vii la... Citeste mai mult >>
Tânăr drag ce pribegești
O, tânăr drag, ce pribegeștiȘi pace-n suflet nu găsești,Tu îți faci planuri sute, mii,Dar nu te gândești la veșnicii.Plăcerile ce îți aduc fericireaNu-ți garantează mântuireaCaută să ai în inimă pacea... Citeste mai mult >>
Zidește în mine
Zidește în mineZidește în mine o inimă curată,Ajută-mă să fiu cu haina nepătată:Gândirea, vorbirea și umblarea meaSă corespundă Tată cu cerința Ta.Zidește în mine o dorință aprinsăSă înfăptuiesc legea... Citeste mai mult >>
Cine oare?
Când furtuna e prea mareȘi-ncercări mă copleșescDe unde să iau PărintePutere să biruiesc?Unde să alerg când teamaPână-n suflet îmi pătrundeȘi alunec deseoriPe a deznădejdii unde?Spune-mi, cine s-ar op... Citeste mai mult >>
Noi nu facem reclamă
Efeseni 5:12Noi nu facem reclamăLucrurilor păcătoase.Dumnezeu ne cheamăCelui rău să nu dăm vamă,Nici alte foloase.Tot ce-avem dăm lui Isus,Numele Lui îl vestim.El e Răsăritul făr’ apusDecât orișice ma... Citeste mai mult >>
Mai presus de împlinirea
Mai presus de împlinireaOricăror dorințe relePe a vieții scurtă caleEste înfrânarea careFace să renunți la eleȘi la toate poftele.Cel ce are înfrânareȘi dorește mai puțineEste mai scutit de lipsuri.Ar... Citeste mai mult >>
Transfigurare
Ce puţin îţi cere Domnul:doar să crezi,ca să-ţi dea puterepaşii să-I urmezi.Ce puţin, din partea inimii:un dor —şi-ai scăpat de moartearăilor ce mor.Jertfa Ispăşiriite-a adus în Rai,dându-ţi trandafir... Citeste mai mult >>
Cunoscând pr Cel ce-I sfânt
Efeseni 1:17Cunoscând pe Cel ce-I SfântPe Isus Mântuitorul,Prinzi curaj și iei avânt,Ești părtaș prin legământTot mai mult cu Cerul.Cunoscând a Lui iubire,Crești în harul mântuirii;Te eliberezi de fir... Citeste mai mult >>