text Poezii crestine

Ai trudit cu zel în ogorul Său

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Florența Sărmășan
Ai trudit cu zel în ogorul Său


Să crezi cu tărie în Fiul, Isus
Nu da înapoi orișice ar fi
Gândul tău să fie numai la cer sus
Să ajungi stăpân peste veșnicii

Domnul nu te înșală, multe ți-a promis
De asculți îndemnul și chemarea Sa
Tot se va împlini precum El a zis
Pe plaiul cu îngeri, lângă El vei sta

Să crezi cu tărie în Mântuitor
Jertfa de la cruce, tot ți-a dovedit
Mult a suferit, nu i-a fost ușor
Ca să te salveze, Domnul s-a jertfit

Să fii drept, curat, cum Domnul îți spune
Să te străduiești, voia Sa s-o faci
Să fii om smerit, să fii om supus
Când nu-i de vorbit, mai bine să taci

Vorbele aruncate, aduc numai rău
Nu sunt potrivite la un om creștin
Fii cu ochii-n patru, să veghezi mereu
Nu fii pentru alții în inimă, spin

Fii om credincios, pace să aduci
Unde este cazul, poți interveni
Pe cărarea vieții de poți să-i conduci
Pe cei rătăciți, fericit vei fii!

Vorbele să-ți fie blânde și smerite
Nu te avânta unde n-ai habar
Căile să-ți fie de Isus croite
Alergarea ta nu-ți fie-n zadar.

Domnul te iubește, te va răsplăti
Pentru tot ce faci și ce cheltuiești
Niciodată-n viață nu te-a păgubi
Ba încă mai mult, tu o să primești

Viața cea eternă tu o vei avea
Ai trudit cu zel în ogorul Său,
Sus la dreapta Lui, o dată vei sta
Și Îl vei slăvi pe al tău Dumnezeu!

Amin

Câmpia Turzii, 11 octombrie 2022

Cele mai recente resurse scrise - Zidire spirituala

E lumină-nțelepciunea
E lumină-nțelepciunea,Cum prostia e-nnoptare.Iar lumina-i curăție,Har ceresc și bucurieȘi credință roditoarePentru viața viitoare.Cine spune că el crede,Dar nu umblă în lumină,Nici trăiește-n curăție,... Citeste mai mult >>
Când pacea domnește
Când pacea domneșteE așa plăcut când inima-i plină de paceChiar și atunci când cineva rău îți întoarce,Când poți iubi pe cel care-ți greșeșteCă-n inima ta mereu pacea domnește.Când ai pace ești atât d... Citeste mai mult >>
Priveşte cerul!
Niciodată să nu plângiȘi să spui că e prea greu!Chiar de spini te vor răniȘi puțini te vor iubiLângă tine-I Dumnezeu!Să nu cazi în deznădejdeCând vezi valul că e mare!Tu rămâi pe Stâncă, susCăci acolo... Citeste mai mult >>
Frumoasă e răbdarea
Frumoasă e răbdarea femeii credincioasece caută-ntâietatea la alții să o lase,ea, rămânând în umbră, tăcută şi smerităîși află în răbdare răsplata fericită.... Așa a fost răbdarea Elisabetei sf... Citeste mai mult >>
Rămâi în dragoste
Sunt multe feluri de dragoste în lumeCu sentimente și emoții diferiteLa fiecare li s-a dat câte un numeCăci toate dintre ele sunt deosebite.Dragostea Storge e cea dintâiE o dragoste atât de specialăȚi... Citeste mai mult >>
Identitate
Ești, Doamne, bun, eu pământean și rău,și-n dragoste nu-Ți seamăn, nici în milă.Dar, după răni, sunt chip din chipul Tău,de par dospit din cer, nu din argilă.Nu Ți-am râvnit nici razele subțiri,nici t... Citeste mai mult >>
Întrebare
Adâncă-i noaptea, orele profunde...Gemând, spre raftul cărților mă-ndrumși-ntreb în șoaptă fiece volum:- Tu ești? Și cartea fuge și se-ascunde.Plângând, întreb portretul ei acum:- Tu ești? Și nici iub... Citeste mai mult >>
Am obosit!
Am obosit... Privesc la timpulCe a trecut așa grăbitLăsând în urmă dor și viseȘi iar îmi spun: Am obosit!A fost o vreme când furtunaNu reușea să mă clinteascăȘi vorbele oricât de greleNu izbuteau să m... Citeste mai mult >>
De ce te-ngrijorezi?
De ce te-ngrijorezi creștine?Oare-ai uitat de Dumnezeu?Oare-ai uitat că ți-a promisCă-alături îți va fi mereu?De ce ești tu îngrijoratCând vezi în jur că valu-i mare?Rămâi pe Stâncă, neclintit,Acolo v... Citeste mai mult >>
Priveşte!
Privește-ntinsul zării...Nu simți în piept un dorCe aripi îți deschideȘi-ai vrea să pleci în zborSpre-o lume unde paceaMustește fericireȘi oamenii-s legațiÎn lanțuri de iubire?Privește către ceruri...... Citeste mai mult >>