text Poezii crestine

Ai grijă cum sărbătoreşti

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Pavel Mariana Florica
Ai grijă cum sărbătoreşti

Deuteronom 12: 7: “Acolo să mâncaţi înaintea Domnului Dumnezeului vostru şi să vă bucuraţi, împreună cu familiile voastre, de toate bunurile cu care vă va fi binecuvântat Domnul Dumnezeul vostru”.
Ieremia 29:11:” Căci Eu ştiu gândurile pe care le am cu privire la voi, zice Domnul, gânduri de pace, şi nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor şi o nădejde.

Când inima ţi-e fericită
Ai grijă cum sărbătoreşti!
Să n-ai o inimă-mpărţită
Când bei, mănânci, te veseleşti!

'Naintea Domnului te pleacă
Să-I mulţumeşti de tot ce ai,
Cu tine şi El să petreacă
Şi ca o jertfă sa-I dai

Rodul sfinţit al gurii tale
Din curăţia inimii
Şi cântă-I glorii, osanale
Cu toţi ai cerului, copii.

Domnul se bucură de tine
Când El e desfătarea ta
Şi tot ce ţi se-ntâmplă bine,
Vine din bunătatea Sa.

Împărtăşeşte-ţi bucuria!
Când pruncii tăi sunt sănătoşi
Transformă-le copilăria
În rai, iar anii cei frumoşi

Care-i petreceţi împreună,
Să fie arii dintr-un cânt
Care spre ceruri se-ncunună
Cu mulţumiri, prin Duhul Sfânt.

Şi dacă-ţi e bogată masa,
Slăveşte-L tot pe Dumnezeu
Că-ţi binecuvintează casa
Şi te fereşte de ce-i rău.

Chiar de-ai avea vreo supărare,
Nu sta în carapacea ta!
Vino şi spune-I ce te doare
Şi Domnul te va ajuta!

El totdeauna stă s-asculte
Şi vrea să-i povesteşti ce faci
Iar dacă nu mai ai cuvinte,
Rămâi cu El şi-atunci când taci.

El are gânduri doar de pace,
Cum ţi-a promis. Şi alor tăi
Un viitor bun le va face,
Căci îi iubeşte pe ai Săi.

Dar şi când ai o bucurie
Şi când îţi râde inima,
Spune-i tot Lui, căci vrea să fie
Parte din bucuria ta.

Prea mulţi unesc azi sărbătoarea
Cu stricăciune şi păcat!
Tu fă din ea numai scrisoarea
Spre Tatăl binecuvântat.

În tot adâncul vieţii tale
De Tatăl cel ceresc s-asculţi
Să-L chemi atunci când eşti în vale
Dar şi atunci când urci pe munţi.


Cele mai recente resurse scrise - Zidire spirituala

E lumină-nțelepciunea
E lumină-nțelepciunea,Cum prostia e-nnoptare.Iar lumina-i curăție,Har ceresc și bucurieȘi credință roditoarePentru viața viitoare.Cine spune că el crede,Dar nu umblă în lumină,Nici trăiește-n curăție,... Citeste mai mult >>
Când pacea domnește
Când pacea domneșteE așa plăcut când inima-i plină de paceChiar și atunci când cineva rău îți întoarce,Când poți iubi pe cel care-ți greșeșteCă-n inima ta mereu pacea domnește.Când ai pace ești atât d... Citeste mai mult >>
Priveşte cerul!
Niciodată să nu plângiȘi să spui că e prea greu!Chiar de spini te vor răniȘi puțini te vor iubiLângă tine-I Dumnezeu!Să nu cazi în deznădejdeCând vezi valul că e mare!Tu rămâi pe Stâncă, susCăci acolo... Citeste mai mult >>
Frumoasă e răbdarea
Frumoasă e răbdarea femeii credincioasece caută-ntâietatea la alții să o lase,ea, rămânând în umbră, tăcută şi smerităîși află în răbdare răsplata fericită.... Așa a fost răbdarea Elisabetei sf... Citeste mai mult >>
Rămâi în dragoste
Sunt multe feluri de dragoste în lumeCu sentimente și emoții diferiteLa fiecare li s-a dat câte un numeCăci toate dintre ele sunt deosebite.Dragostea Storge e cea dintâiE o dragoste atât de specialăȚi... Citeste mai mult >>
Identitate
Ești, Doamne, bun, eu pământean și rău,și-n dragoste nu-Ți seamăn, nici în milă.Dar, după răni, sunt chip din chipul Tău,de par dospit din cer, nu din argilă.Nu Ți-am râvnit nici razele subțiri,nici t... Citeste mai mult >>
Întrebare
Adâncă-i noaptea, orele profunde...Gemând, spre raftul cărților mă-ndrumși-ntreb în șoaptă fiece volum:- Tu ești? Și cartea fuge și se-ascunde.Plângând, întreb portretul ei acum:- Tu ești? Și nici iub... Citeste mai mult >>
Am obosit!
Am obosit... Privesc la timpulCe a trecut așa grăbitLăsând în urmă dor și viseȘi iar îmi spun: Am obosit!A fost o vreme când furtunaNu reușea să mă clinteascăȘi vorbele oricât de greleNu izbuteau să m... Citeste mai mult >>
De ce te-ngrijorezi?
De ce te-ngrijorezi creștine?Oare-ai uitat de Dumnezeu?Oare-ai uitat că ți-a promisCă-alături îți va fi mereu?De ce ești tu îngrijoratCând vezi în jur că valu-i mare?Rămâi pe Stâncă, neclintit,Acolo v... Citeste mai mult >>
Priveşte!
Privește-ntinsul zării...Nu simți în piept un dorCe aripi îți deschideȘi-ai vrea să pleci în zborSpre-o lume unde paceaMustește fericireȘi oamenii-s legațiÎn lanțuri de iubire?Privește către ceruri...... Citeste mai mult >>