Adâncul Dragostei sublime

Adâncul Dragostei sublime

Adâncul Dragostei sublime
E un Izvor viu, de nesecat
Din care se bea ne-ncetat,
Şi nu va scade din mărime
Vremii supus, de cercetat
Oricât ar fi de-aprofundtat.

Căci în imensa-i adâncime
Va fi-un mister de studiat
Pentru pâmântul nou creat,
Şi-o lume-n sfântă isteţime
Prilej preasfânt de meditat
Ce-l vor dori mult analizat.

Adâncul Dragostei sublime
E un mister, de ne-ntâlnit
Ascuns în Cel Nemărginit,
Şi mintea prin a sa micime
Nu poate-ajunge-n infinit
Căci spaţiul ei, e mărginit.

În cercetările care-s infime,
Stagnează-n scopul urmărit
Prin străduinţa-n nesfârşit
De-a dezlega taine divine,
Pentru că omul, ce-i zidit
De la aceasta a fost oprit!

Şi nimeni, ce-ar dori să ştie
Ce calcule I-au stat la bază
Şi prin cuvântul Ei creează,
N-o va-nţelege-n măiestrie
Prin taina ascunsă ce viază
Şi pentru Sine o păstrează,

Cum S-a născut din veşnicie
Şi pentru lume Ea lucrează
Şi-n raze de-aur luminează,
Spre-a ţine toate-n armonie
Şi-a omului conştiinţă trează
Prin Forţa care guvernează.

Flavius Laurian Duverna
27 septembrie 2012