A ști să taci e-o-nțelepciune

A ști să taci e-o-nțelepciune
Când vezi că în zadar vorbești.
Cui nu vrea să-nțeleagă
Nu-i mai pune în desagă.
Degeaba, sufletu-ți trudești,
Cu sila nu îl pocăiești.

Vorba ta, cât ți-este-n gură,
E ca pasărea legată.
Cum ai spus-o, i-ai dat drumul
Și se împrăștie ca fumul.
Prinde-o de mai poți odată,
Să nu te-apese la judecată.

Gândul cunoscut de doi
Nu-i ușor a fi păstrat.
Greu se mai ascunde-apoi
Și-ar putea ieși cu tărăboi.
Ca să nu-l auzi din sat,
Ține-l inimii-ncuiat.

Pentru urechea ce n-ascultă,
Nu-ți scoate sufletul vorbind.
Când ochii umblă după muște,
Vine vremea și se căiește,
Că puține adevăruri prind
La cei ce prea multe caută.

Când nu poate tace-o gură,
Cum să poat-o lume?
Dacă nu asculți de minte
Te ia gura pe dinainte.
Și cine o să te îndrume,
De nu veghezi în rugăciune.

Dacă tu nu ții o taină,
Cine să ți-o poată?
Ce ascunzi în gura slabă
Vor afla mai mulți degrabă,
Va afla chiar lumea toată
Taina ce nu-i încuiată.

Dacă taci și le dai pace,
Poți să mergi în drumul tău,
Șapte sate n-au ce-ți face,
N-au motiv să te atace.
Dac-o-ncurci în drumul său
Și-o furnică-ți face rău.

Găina face-un singur ou
Și-o știe-ntreaga lume,
Dar peștele când face mii
Nici tu nu ai să știi.
La nimenea nu spune
Când icrele-și depune.
Amin.
(Vineri, 12 februarie 2021)