text Poezii crestine

Soacra domnului Ionescu

de Viorica Mariniuc
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Viorica Mariniuc
Domnul Ionescu are
O inspecție cam mare.
E-agitat și-i vine greu,
Că-i așa, prea dintr-odată;
Pân-acum venea mereu
Mai din vreme anunțată.

Cu cafeaua lângă dânsul,
Obosit, să-l prindă plânsul,
Cu computerul în față,
N-a stat un minut degeaba
Și, la ceas de dimineață,
A văzut că-i gata treaba.

A pornit pe trepte-n jos,
Nici prea trist, nici prea voios
Și, gândind la ceasu-n care
Va fi ziua terminată,
N-a văzut că, la intrare,
Soacra lui privea mirată.

— Unde te grăbești așa,
Vrei un ceai sau o cafea?
Pari atât de obosit!
— Bună dimineața, mamă,
Toată noaptea n-am dormit,
Însă nu mă lua în seamă.

Cum mă știi, sunt rezistent;
Am avut ceva urgent,
Fiindcă ieri s-a anunțat
Un control din minister
Și-așa mult s-a adunat!
O să fie bine, sper.

Zi, te rog, celor din casă
Că nu pot s-ajung la masă.
— Ginere, tu vrei să spui
Că nu ești în siguranță
La control! Dar asta nu-i
De prea mare importanță.

Însă dacă vine clipa
Când lași firma și echipa,
Lași familie și nume,
Prieteni, casă, tot ce-ai strâns,
Ca să pleci din astă lume? !
Asta chiar că e de plâns.

Azi poți fi așa și-așa,
Dar în cer nu vei putea.
Cerul n-are-alternativă:
Poți să vrei sau să nu vrei,
Poți fi pentru sau-mpotrivă,
Nu există calea „trei”.

— Nu se poate, iar începi!
Sunt grăbit, chiar nu pricepi
Că mi-s mințile departe
Și mi-i stresul prea de-ajuns,
Ca să mă gândesc la moarte?
Dar când vin, îți dau răspuns.

Cu pas mare și oftând,
Mai nervos, mai regretând,
Pleacă Ionescu-n grabă,
Cum oricare muritor
Pleacă-n piață sau la treabă,
La spital, la coafor.

— Când te-ntorci, șopti femeia,
Dar tocmai aici e cheia:
Azi e ziua hotărâtă,
Cât nu-i inima uscată
Și nu-i mintea zăvorâtă…
Doamne-atâta aș mai vrea:
Nu-l lăsa pe altădată,
Cheamă-l iar la crucea Ta!

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Cuvântul lui Hristos, călăuza perfect pentru cale C. H. Mackintosh"
Categorie: Invataturi biblice Dacă cititorul a fost capabil, prin har, să-şi însuşească ce am avut înaintea noastră în aceste scrieri , va avea un remediu perfect pentru neliniştea cugetului său...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Hristos, ţinta inimii noastre"
Categorie:  Personaje biblice  Am căutat, în cele trei capitole precedente, să expunem marile adevăruri de temelie în legătură cu lucrarea lui Hristos pentru noi – lucrarea Sa în trecut...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Lucrarea prezentă a lui Hristos pentru noi"
Categorie: Mantuire Din cele pe care le-am avut deja înaintea noastră, am învăţat că marele rezultat al lucrării lui Hristos în trecut este de a ne oferi o poziţie desăvârşită înaintea lui Dumnez...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"O deplină eliberare de sub puterea păcatului"
Categorie: Pacatul Până acum ne-am ocupat cu acea parte a lucrării lui Hristos care se referă la problema iertării păcatelor, şi credem sincer că cititorul este în întregime lămurit şi convins cu...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Lucrarea lui Hristos ca singură odihnă pentru cuget"
Categorie:  Isus Hristos  Odată ce sufletul a fost adus în starea de a simţi starea să reală înaintea lui Dumnezeu – adâncimea ruinei, a vinovăţiei şi a mizeriei – falimentul său total,...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Urie, hetitul"
Categorie:  Personaje biblice  Istoria lui David şi a Bat-Şebei o punem în legătură cu o criză în istoria lui David, şi anume cu adulter şi cu omor, dar şi cu mărturisire şi cu iertare....
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Timotei"
Categorie:  Personaje biblice  Biografia lui Timotei, însemnată prin Duhul Sfânt în Cuvântul lui Dumnezeu, este plină de învăţături şi îmbărbătări pentru noi. El trăia în aceeaşi lume s...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Timotei"
Categorie:  Personaje biblice  Nu avem, în Biblie, un text care să se ocupe special de viaţa lui Timotei aşa cum avem în cazul lui David, Iosif, Daniel, etc. Timotei e menţionat de 24 d...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Tihic"
Categorie:  Personaje biblice  Tihic este unul din bărbaţii amintiţi de câteva ori în Noul Testament, dar care este relativ necunoscut. Citim de cinci ori despre el. Din Fapte 20:4 pute...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Tesalonicenii"
Categorie:  Personaje biblice  Dacă vom căuta în Noul Testament oameni de curând întorşi la Dumnezeu pentru a constata cum s-a dezvoltat viaţa lor „din prima zi“, îi vom găsi pe tesalon...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise