text Poezii crestine

Să fii mulțumit

de Lucica Boltaşu
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Lucica Boltaşu
Să fii mulțumit pentru clipa, ce Domnul ți-a dat-o în dar,
Să fii conștient de iubirea, ce-o ai prin mărețul Său har,
Să fii mulțumit pentru toate, căci mâine nu ști ce va fi,
Să fii conștient căci prieten, nu cunoști de-i mai prinde o zi.

Să fii mulțumit pentru faptul, că poți liniștit să respiri,
Să fii conștient de lumina, ce-o ai și o porți în priviri,
Să fii mulțumit pentru toate, căci mulți sunt bolnavi, orbi sau ciungi,
Să fii conștient, căci prin asta, departe prietene-ajungi.

Să fii mulțumit pentru pasul, ce-l faci chiar de drumul e greu,
Să fii conștient de prezența, Acelui ce e Dumnezeu,
Să fii mulțumit pentru faptul, că ești un ales, din cei mulți,
Să fii conștient drag prieten, căci bine-i de Domnul s-asculți.

Să fii mulțumit pentru timpul, ce poți să-l petreci în tăcere,
Să fii conștient de-a ta rugă, de Duhul ce-ți dă mângâiere,
Să fii mulțumit de răspunsuri, chiar dacă nu-ți plac pe deplin,
Să fii conștient că în toate-i voința și planul divin.

Să fii mulțumit în necazuri, în lupte ce zilnic le duci,
Să fii conștient de căderea, ce-acuma te face să urci,
Să fii mulțumit că există o jertfă, o cruce, un Miel,
Să fii conștient de Mesia, căci toate-s făcute prin El.

Să fii mulțumit la trezire, să fii mulțumit când te culci,
Să fii conștient că livada, dă roade dar nu toate-s dulci,
Să fii mulțumit, să dai slavă, să lauzi pe-al tău Creator,
Să fii conștient de menirea, ce-o ai și de-al tău Salvator.

19/03/13, Barcelona

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Faptele apostolilor"
Categorie:  Cartile Bibliei  Capitolul 10Arend Remmers   Căile lui Dumnezeu cu Israel, prezentate pentru învăţătura noastrăApostolul arată apoi corintenilor căile lui Dum...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Să-L urmăm pe Hristos"
Categorie:  Cartile Bibliei  Ioan 1:15-51În primul capitol al Evangheliei după Ioan este prezentată o reveIaţie a Domnului Isus Hristos cum nu găsim în nicio altă parte, concentrată în...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Evanghelia după Ioan"
Categorie:  Cartile Bibliei  Capitolul 1J. N. Darby   Caracterul particular al Evangheliei după IoanEvanghelia după Ioan, după cum poate observa orice creştin, are un car...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Evanghelia după Ioan"
Categorie:  Cartile Bibliei  1. Autorul şi data scrierii2. Scopul scrierii3. Particularităţi4. Privire de ansamblu asupra conţinutului1. Autorul şi data scrieriiNumele autorului Evanghe...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ioan. Cine sunt adevărații adoratori?"
Categorie:  Cartile Bibliei   „Dar vine un ceas, şi acum este, când adevăraţii închinători se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr; pentru că şi Tatăl caută astfel de închinător...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Studiu asupra Evangheliei după Luca"
Categorie:  Cartile Bibliei  IntroducereJ. G. Bellett   Fiecare dintre cele patru Evanghelii are propriul ei scop. Potrivit cu acest lucru, acest evanghelist, Luca, deşi...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Parabola turnului și a celor doi împărați"
Categorie:  Cartile Bibliei  A fi un ucenic al Domnului: ce implică aceastaDupă parabola cinei celei mari din Luca 14:16-24 – deşi studiată în cartea despre parabole cu ocazia imaginii...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Parabola robului care vine de la câmp"
Categorie:  Cartile Bibliei  Găsim aici o parabolă scurtă pe care Domnul a rostit-o numai înaintea ucenicilor Săi, chiar înainte de ultima Sa călătorie către Ierusalim. În primul rând,...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Parabola judecătorului nedrept"
Categorie:  Cartile Bibliei  Luca 18:1-8După parabola "omului care munceşte la câmp" din Luca 17 ne mai rămân numai trei parabole de examinat din această Evanghelie. Acestea sunt parabo...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Parabola fariseului şi a vameşului"
Categorie:  Cartile Bibliei  Parabola fariseului şi a vameşului urmează imediat după cea a judecătorului nedrept. Amândouă ating subiectul rugăciunii. Prima (cea a judecătorului nedrept...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise