text Poezii crestine

Prinde-te de Domnul!

de Alina Tropotei
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Alina Tropotei
Asemeni Ţie vreau să fiu
Când praful se ridică
Trăind mereu Cuvântul viu
Pâinea cea sfinţită.

Inima Te rog s-o ţii
Tu în stăpânire
Să ajung printre acei
Plini de a Ta iubire!

Vasul meu cu untdelemn
Umple-l azi Părinte!
Să trăiesc doar Voia Ta
Mereu mai fierbinte!

Pe cale nu-s doar dureri
Ce lovesc în tine,
El îţi lasă primăveri
Şi zile senine!

Deci, fii tare ca o stăncă
Câte-ar mai veni să bată!
Căci iubirea Sa adâncă
Din ceruri ţi se arată!

Prinde-te de Domnul bine!
Lasă valul să tot crească
În toate Isus te ţine
Şi te va conduce acasă!

Tu te luptă şi veghează
De ai Cuvântul armătură
Ruga te înaintează
Surpând orice întăritură.

Domnul, singur nu te lasă
Cât ar fi drumul de greu
Spune-I Lui ce te apasă
E Fiul Lui Dumnezeu!

El Se apleacă cu iubire
Îngrijind de viaţa ta
Slujeşte-I cu dăruire
În toate spre Slava Sa!

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Al treilea Templu – Construirea Templului si profețiile referitoare la vremurile sfârșitului"
Categorie:  Studiu biblic  Biblia menționează că unele evenimente din vremurile sfârșitului vor avea loc într-un Templu în IerusalimDaniel 9.27,” 27 El va face un legământ trainic cu mu...
de Marga Buhus 08 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Sfârșitul vremurilor potrivit Scripturii"
Categorie:  Studiu biblic  O privire teologică completă asupra planului divin pentru finalul istorieiCe este „sfârșitul vremurilor”?Din perspectivă teologică, „vremea sfârșitului” sau „...
de Marga Buhus 08 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Turnurile din Biblie și Semnificația lor Spirituală"
Categorie:  Studiu biblic  În Biblie, turnurile sunt menționate de mai multe ori, fiecare având o semnificație profundă. Ele simbolizează protecție, veghe, putere, mândrie, judecată sau...
de Marga Buhus 08 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Când / Cum primim Duhul Sfânt"
Categorie:  Studiu biblic  În multe cazuri, există dezbatere privind modul în care primim Duhul Sfânt și cum ar trebui să fie această experiență. Este important să înțelegem că primirea...
de Marga Buhus 08 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Vinerea mare - evenimente istorice conform Scripturii"
Categorie:  Studiu biblic  Vinerea Mare – Mântuirea prin Jertfa lui Hristos în Lumina ScripturiiSTRUCTURĂ:Evenimentele din Vinerea Mare – cronologie biblicăa. Perspectiva iudaică – Lege...
de Marga Buhus 08 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ce este răpirea bisericii lui Hristos?"
Categorie:  Studiu biblic  Cuvântul „răpire” nu este întâlnit în mod explicit în Biblie, ci provine dintr-un cuvânt latin care se referă la „un transport, o smulgere sau o luare cu sila...
de Marga Buhus 08 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Lupta si Armura Lui Dumnezeu Distribuie"
Categorie:  Studiu biblic  – Protectia si Puterea Ta Divina-Conform bibliei si  acestui pasaj din Efeseni, Dumnezeu ne oferă o armură pentru a ne proteja de atacurile dușmanului sp...
de Marga Buhus 08 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Povestea lui Avraam și Lot: Călătorie, Credință și Alegeri"
Categorie:  Studiu biblic  Avraam-Patriarhul Ales și Prietenul lui Dumnezeu Povestea lui Avraam (inițial cunoscut sub numele de Avram) și Lot începe cu tatăl lui Avraam, Terah.Aces...
de Marga Buhus 08 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Diferentele dintre barbat si femeie in societate si in mantuire - baza si explicatie teologica"
Categorie:  Studiu biblic  Despre dorințele sexuale diferite între soț și soție în căsătorie – Învățătura ScripturiiDIFERENȚELE DINTRE BĂRBAT ȘI FEMEIE ÎN SOCIETATE ȘI ÎN MÂNTUIRE – BAZ...
de Marga Buhus 08 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ținuta femeii în Biserică"
Categorie:  Studiu biblic  În Biblie, există mai multe exemple de femei cu frică de Dumnezeu, precum Sara, Rebeca, Rut sau Elisabeta. Aceste femei au fost caracterizate de virtuți precu...
de Marga Buhus 08 mai 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise