text Poezii crestine

Despre poezie

de A. Bogdan
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: A. Bogdan
Când iți pui în versuri gândul,
Meditând la Cel ce-i Viu,
Tu sâ-ți lași în piept cuvântul,
Ca izvorul care curge,
În pustiu.

Dar cu versurile care,
Nu adapi un suflet gol,
De ce scrii? Și ce rost are?
Rima ta nu-i salvatoare,
Celui rob.

Pe când Duhul Sfânt, Lumina,
Te inspiră cum să scrii,
Și când candela ți-e plină,
Tu în jur imparți lumină
A divinei poezii!

Șir în șiruri de cuvinte,
Ce se leagă-n armonie,
Sunt ca valurile mării,
Ce se-nalță înspre ceruri
Într-o sfântă melodie!

Vezi cum iți inalță dorul,
Înspre Casa cea de Sus,
Simți cum zbori spre Creatorul,
Ce-a deschis in mâini izvorul,
Spre Isus!

Și prin pana cea măiastră,
Nu din geniul luciferic,
Nici din firea pământească,
Tu exprimă Adevărul, luminând
În întuneric.

Chiar de scrii-n cuvinte simple,
Să le-așterni în mod divin,
Căci nu tu și nici pe altul,
Ci-L mărești pe Preaînaltul Binecuvântat
Amin!

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Frângi tu pâinea?"
 Categorie: Studiu biblic  de Edward Henry Chater În noaptea în care a fost prins Domnul Isus (1. Corinteni 11:23 ), după masa de Paşte (Luca 22:20 ), El a luat pâinea, a mulţumit...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
Falsa mărturie a aşa-zişilor “Martori ai lui Iehova”
Categorie: Studiu biblic  de Șerban ConstantinescuCapitolul 1Cuvânt înainteRândurile de faţă nu sunt scrise cu dorinţa de a ironiza pe acei oameni care s-au ataşat de secta religioasă care s...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Exemple din Vechiul şi din Noul Testament"
Categorie: Studiu biblic  Din Egipt la CanaanIstoria poporului pământesc al lui Dumnezeu din Egipt până în Canaan este un lanţ de evenimente care au avut o însemnătate directă pentru Israel....
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Despre răpirea celor credincioşi"
Categorie: Studiu biblic fragmente din scrierile lui J .N. DarbyRăpirea credincioşilor şi caracterul rămăşiţei iudaiceRăpirea sfinţilor pentru a întâlni pe Domnul în văzduh, înainte de arătarea S...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Despre liberul arbitru sau, este omul liber să aleagă"
Categorie: Studiu biblic  Iubit frate,Multele ocupaţii m-au făcut să las puţin de o parte subiectul important al scrisorii tale. Doctrina liberului arbitru, pune din nou înainte, faptul de a...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Despre erezie"
Categorie: Studiu biblic  Erezia nu este atât o depărtare de la chipul adevărului cât depărtarea de Duhul adevărului, iar noi suntem chemaţi să judecăm duhul ereticului în primul rând ales c...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"De la Geneza la Apocalipsa"
Categorie: Studiu biblic  de Samuel Ridout IntroducereDeuteronom 8:7-9 ; Deuteronom 34:1-4 .Aceste două locuri din Scriptură ne arată ceea ce eu înţeleg a fi cele două moduri în care pu...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Cunoscuţi mai dinainte, aleşi, predestinaţi"
Categorie: Studiu biblic  de Arend Remmers Cuprins :1  -   Planul etern al lui Dumnezeu2  -  Fiul Tatălui, iubit înaite de întemeierea lumii3  -  Miel...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Cum să studiem Scriptura?"
Categorie: Studiu biblic  Este  foarte dificil pentru oricine să încerce  să prescrie unei alte persoane o metodă corectă de a studia Scriptura. Adâncimea infinită a Scri...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Cum să studiezi Biblia"
Categorie: Studiu biblic  Gânduri introductiveS-ar putea ca multora să li se pară inutilă o carte despre acest subiect, şi să o considere ca un amestec în chestiuni în care fiecare ar trebui...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise