Categorie: Studiu biblic
Din Egipt la Canaan
Istoria poporului pământesc al lui Dumnezeu din Egipt până în Canaan este un lanţ de evenimente care au avut o însemnătate directă pentru Israel. Aceste evenimente conţin însă învăţături importante, spirituale şi pentru poporul ceresc, pe care Dumnezeu l-a chemat în epoca actuală a harului din toate naţiunile şi pe care încă îl strânge.
Fiecare creştin, care face parte din acest popor ceresc prin credinţa în Isus, ar trebui să-şi amintească mereu de însemnătatea spirituală a acestui lanţ de evenimente, pentru că el prezintă un rezumat foarte clar al mântuirii minunate şi depline, pe care credinciosul o posedă în Hristos pe baza rezultatelor măreţe ale lucrării Sale la cruce.
Încercăm să schiţăm aici pe scurt înţelesul spiritual al imaginilor.
Egipt - Dumnezeu a ales sămânţa lui Avraam ca poporul Său pământesc. Această sămânţă, 75 de suflete, a venit în Egipt prin Iacov şi urmaşii săi (Faptele Apostolilor 7:14 ). Acolo s-a născut de fapt poporul puternic, 600.000 de bărbaţi (fără să fie numărate femeile şi copiii) (Exod 12:37 ). Toţi, fără excepţie, erau sclavii lui Faraon, domnitorul Egiptului. Acesta domnea asupra lor cu putere şi îi obliga prin asprime la munci grele. El se gândea mereu cum i-ar putea slăbi şi ţine în supunere (Exod 1 - 3 ). Egiptul este o imagine a lumii, a cărei stăpânitor este diavolul (Ioan 12:31 ; 14:30 ; 16:11 ). Fiecare om este născut ca „rob al păcatului“ (Ioan 8:34 ) în împărăţia sa (Luca 4:5-6 ) şi trebuie să slujească păcatului, intereselor şi planurilor diavolului. Omul suspină sub stăpânirea aspră a celui care îi vrea pieirea, dar nu se poate el însuşi elibera.
Paştele - Dar Dumnezeu era prezent. El „coborâse“ pentru a-i scăpa pe aleşii Săi „din mâna egiptenilor“ (Exod 3:8 ). El li Se arătase egiptenilor în cele nouă plăgi groaznice. Dar Faraon şi-a împietrit inima şi nu a lăsat Israelul să plece. Apoi a venit ultima plagă. Într-o anumită noapte, îngerul judecăţii a trecut prin întreaga ţară şi a omorât toţi întâi-născuţii egiptenilor (Exod 12 şi 13). Starea lor păcătoasă a condus la judecată. Şi Israel ar fi căzut pradă acestei judecăţi, dacă nu ar fi înjunghiat în ascultare şi credinţă mielul de paşte şi nu ar fi uns uşiorii şi pragul de sus al uşii cu sângele mielului. Astfel a început ceva nou în istoria lui Israel. El era un popor salvat de judecata lui Dumnezeu şi trebuia să-şi amintească în fiecare an de paşte şi să prăznuiască „sărbătoarea azimilor“.
1. Fiecare om este din fire păcătos şi îi este rânduit „să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata“ (Evrei 9:27 ). Astfel, întreaga omenire este supusă judecăţii lui Dumnezeu (Romani 3:19 ). Dar Dumnezeu nu este numai sfânt şi drept. În dragostea Sa vrednică de adorare, El ne-a trimis un Locţiitor care a fost judecat la cruce pentru noi, în locul nostru: Isus, Mielul lui Dumnezeu (Ioan 1:29 ). Cine crede în El „nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viaţă“ (Ioan 5:24 ). Un astfel de om poate să spună împreună cu apostolul Pavel: „Paştele nostru, Hristos, a fost jertfit“ (1. Corinteni 5:7 ). Paştele este deci o imagine a răscumpărării noastre din judecată.
2. Paştele poate fi însă privit şi din alt punct de vedere: poporul nu trebuia să ungă doar uşiorii uşii cu sângele mielului. Pentru Israel, mielul înjunghiat şi prăjit la foc, care trebuia mâncat în întregime în acea noapte, era punctul central în jurul căruia erau adunaţi într-o părtăşie sfântă şi fericită. - Pentru noi, sângele Mielului lui Dumnezeu reprezintă baza relaţiei noastre cu Dumnezeu, dar şi a relaţiei noastre unii cu alţii. Despărţiţi de jertfa desăvârşită de ispăşire a lui Hristos, nu poate fi vorba nici de părtăşie cu Dumnezeu, nici de părtăşie cu Adunarea lui Dumnezeu. Totuşi, nu trebuie să pierdem din vedere faptul că în cer este un Hristos viu, un Cap viu, spre care sunt adunaţi credincioşii de Duhul Sfânt.
3. Aşa cum la poporul Israel la sărbătoarea de paşte anuală s-a adăugat şi o sărbătoare de şapte zile a azimilor, tot aşa la poporul ceresc al lui Dumnezeu, amintirea continuă a răscumpărării trebuie să fie legată de o viaţă „fără aluat“, despărţită de orice rău.
Marea Roşie - Poporul trebuia să fie salvat nu numai de judecată, ci trebuia să fie eliberat şi de egipteni, de puterea acelui domnitor şi de sclavie pentru a putea sluji lui Dumnezeu în pustiu (Exod 7:16 ). Acest lucru s-a petrecut în legătură cu paştele. Chiar în noaptea, în care au înjunghiat şi au mâncat mielul, au pornit spre Marea Roşie. Aici Moise le-a spus: „Staţi pe loc şi veţi vedea salvarea Domnului... Domnul va lupta pentru voi, dar voi staţi liniştiţi“ (Exod 14:13, 14 ). Moise a ridicat toiagul său, marea s-a despărţit şi Israel a trecut prin mijlocul ei pe uscat. Când toţi s-au aflat în siguranţă pe celălalt mal, valurile au lovit duşmanii care îi urmăreau, iar copiii lui Israel nu au mai văzut niciodată pe egipteni. Astfel, israeliţii au scăpat de sub dominaţia aspră a lui Faraon.
„Marea Roşie“ ilustrează o altă latură a lucrării minunate a lui Hristos. Vedem în aceasta moartea Sa şi învierea Sa pentru noi, pentru eliberarea noastră din lume, de sub puterea diavolului şi din slujirea sa. Noi doar am putut „sta şi vedea“ şi „sta liniştiţi“. Hristos a luptat pentru noi (Evrei 2:14, 15 ). Scăparea de judecată şi iertarea păcatelor noastre sunt fapte reale; tot aşa este şi eliberarea noastră din ceea ce reprezintă „Egiptul“. Toate acestea sunt roade ale uneia şi aceleiaşi lucrări a lui Hristos. Putem sta în credinţă pe celălalt mal al Mării Roşii şi să cântăm cu poporul lui Dumnezeu: „El a fost salvarea mea“ (Exod 15:2 ). Acum putem sluji lui Dumnezeu.
Pustiul - În noaptea în care Israelul a părăsit Egiptul şi a trecut prin Marea Roşie, a ajuns în pustiu, prin care a trebuit să umble patruzeci de ani. De ce? „Pentru ca să te smerească, să te încerce, ca să cunoască ce era în inima ta, dacă vei păzi poruncile Lui sau nu“ (Deuteronom 8:2 ). Aici, în pustiu, poporul a fost obiectul educaţiei lui Dumnezeu şi a putut afla toată purtarea Sa de grijă: „Îmbrăcămintea nu ţi s-a învechit pe tine şi piciorul nu ţi s-a umflat în aceşti patruzeci de ani“ (Deuteronom 8:4 ).
Cine a trăit „paştele“ şi „Marea Roşie“, nu se mai află în „Egipt“, ci în „pustiu“ (a se compara Galateni 1:4 ; Ioan 17:14, 16 ). Acesta este şi astăzi locul celui răscumpărat pe pământ. Prin crucea lui Hristos, el este, în ceea ce priveşte nevoile sufletului său, izolat de toate resursele sistemului lumii, care îl are pe diavolul ca şi conducător. În schimb îi sunt deschise toate resursele cereşti în Hristos. Credinciosul trebuie să realizeze acest principiu şi să rămână dependent de Domnul şi pentru nevoile sale pământeşti. Nu va duce lipsă de nimic (Deuteronom 2:7 ; Psalm 23 etc.). Lumea este pentru el, din punct de vedere moral, un pustiu mare şi înfricoşător (Deuteronom 1:19 ). El îl înconjoară ca o ispită permanentă, prin care se arată dacă inima sa este îndreptată numai spre Dumnezeu şi dacă este dependentă în totul de El şi Îl ascultă. Lucrurile vizibile, trupul său şi nevoile acestuia, munca sa în lume etc. sunt mijloace în mâna lui Dumnezeu pentru educarea sa.
Mana - Mâncarea Egiptului slujise la menţinerea poporului în sclavie. În timpul călătoriei lor prin pustiu, Dumnezeu „a făcut să plouă pâine din ceruri“ (Neemia 9:15 ; Psalm 78:24) care i-a întărit în slujba pentru Dumnezeu. Ei trebuiau să adune zilnic „porţia unei zile“ (Exod 16 ). Era mult mai mult decât era necesar pentru satisfacerea tuturor nevoilor. Mana a încetat abia când au putut mânca din roadele ţării promise (Iosua 5:12 ).
Isus este „adevărata pâine“, „pâinea lui Dumnezeu“ pe care Tatăl o dă din cer. El este „pâinea vieţii“; cine vine la El nu va flămânzi şi cine crede în El nu va înseta niciodată (Ioan 6:32-35 ). El, Cel care a venit în trup, este mana pentru credincioşii care merg prin pustiul acestei lumi. În „mană“ se găseşte harul, îndurarea, mila, purtarea de grijă, îndelunga Sa răbdare, exemplul Său - cum trebuie să se dezvolte viaţa din Dumnezeu în această lume. Dacă creştinul se hrăneşte cu această hrană, nu va dori o altă hrană. Dar dacă este leneş şi nu o strânge, atunci doreşte mâncarea Egiptului, care face ca sufletul său să se „usuce“ (Numeri 11:4-9 ; Psalm 106:14-15).
Stânca lovită - În pustie nu era nici apă pentru popor. Dumnezeu i-a poruncit slujitorului Său Moise să lovească stânca Horeb cu toiagul cu care lovise marea. Atunci, din stâncă a ieşit apă, iar poporul a putut bea (Exod 17:1-7 ).
Această stâncă este o imagine a lui Hristos, „stânca spirituală“ (1. Corinteni 10:4 ), care a fost lovit de mâna lui Dumnezeu în judecată. Ca urmare a putut veni Duhul Sfânt, care potoleşte setea sufletului înnoit vorbindu-i despre Hristos (Ioan 16:14 ). Cine vine cu setea sa la Hristos şi bea, va putea fi şi pentru alţii o binecuvântare: „Cine crede în Mine, după cum a spus Scriptura, din inima lui vor curge râuri de apă vie. Dar a spus aceasta despre Duhul pe care urmau să-L primească cei care au crezut în El“ (Ioan 7:37-39 ).
Cortul întâlnirii - Rânduielile lui Dumnezeu referitoare la construirea cortului întâlnirii, în care dorea să locuiască în mijlocul poporului, precum şi indicaţiile Sale referitoare la preoţie, slujba leviţilor, jertfe şi toate măsurile harului lui Dumnezeu pentru a păstra poporul în legătură cu El şi cu Casa Sa în pustiu, ocupă în Exod şi în Levitic un loc important. După ce a fost înălţată această locuinţă a lui Dumnezeu şi a fost inaugurată, întreaga slujbă şi întreaga viaţă a poporului a fost în legătură cu aceasta. Casa în care locuieşte astăzi Dumnezeu, care este formată din „pietre vii“ (1. Petru 2:5 ) (din credincioşi care au viaţă din Dumnezeu), precum şi ordinea care trebuie să domnească acolo, ocupă un loc important în scrierile Noului Testament. Desigur, relaţiile personale ale fiecăruia cu Dumnezeu şi cu Hristos sunt de o mai mare însemnătate. Dar întreaga viaţă a poporului lui Dumnezeu din zilele noastre trebuie să se afle în legătură cu locuinţa actuală a lui Dumnezeu pe pământ. Altfel, slujba noastră nu ar corespunde gândurilor lui Dumnezeu şi am pierde unele binecuvântări ale harului lui Dumnezeu.
Domnul Isus a spus: „Unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu, acolo Eu sunt în mijlocul lor“ (Matei 18:20 ). Cu alte cuvinte: acolo unde doi sau trei credincioşi respectă orânduielile Domnului referitoare la Casa Sa şi ordinea din Casa Sa, şi îşi menţin viaţa practică în concordanţă cu Numele Domnului, acolo El este în mijlocul lor. Să ţinem seama de această realitate simplă în dependenţă de El! Atunci, Domnul se poate dovedi puternic în mijlocul nostru: El ne va fi lumină, putere, ocrotire, călăuzire şi binecuvântare.
Iordanul - Acest râu înseamna pentru Israel o graniţă pentru intrarea în ţara promisă. Acest râu se revarsă în Marea Moartă care nu are o scurgere vizibilă. Când s-au aflat la acest râu, în urma poporului nu era Faraon cu armatele sale, ci experienţele triste ale cărnii în pustiu. Imediat ce preoţii, care purtau chivotul înaintea poporului, au păşit la marginea apei, apele curgătoare s-au oprit, iar poporul a putut trece (Iosua 3 ).
La fel ca paştele şi Marea Roşie, şi Iordanul reprezintă moartea lui Hristos, dar din alt punct de vedere. Iordanul este în mod deosebit o imagine a morţii pentru ceea ce suntem noi în vechea stare şi pentru începutul unei noi stări în puterea vieţii lui Hristos, cu care suntem înviaţi. Prin moarte şi înviere suntem aşezaţi, conform poziţiei, deja în locurile cereşti (Efeseni 2:1-10 ).
12 pietre în ţară - 12 pietre în Iordan - Doisprezece oameni din popor au trebuit să ridice pe umeri 12 pietre de pe locul pe care au stat picioarele preoţilor în Iordan, 12 pietre „după numărul seminţiilor copiilor lui Israel“ şi să le pună în ţară, acolo unde se vor aşeza. - Alte 12 pietre le-a ridicat Iosua în mijlocul Iordanului (Iosua 4:1-9 ).
Aşa cum aceste de două ori 12 pietre erau un monument, tot aşa Dumnezeu doreşte ca şi noi să rămânem în viaţa practică cu amintirea victoriei reprezentată prin trecerea Iordanului. Credinciosul poate realiza în credinţă: pentru că sunt în Hristos, sunt mort, am murit faţă de păcat, faţă de lege şi faţă de lume. Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine (Galateni 2:19,20 ; Romani 6:10,11 ; Coloseni 2:20 ; Galateni 6:14 ). Aceste pietre sunt o atenţionare permanentă: voi aţi murit împreună cu Hristos! Consideraţi-vă morţi faţă de păcat, dar vii faţă de Dumnezeu în Isus Hristos!
Pietrele în Iordan vorbesc inimii. Dacă zăbovesc cu duhul la ele, mă aşez la malul Iordanului şi spun: Iată, acolo am fost şi în acest loc El a coborât pentru mine. El m-a eliberat de omul meu vechi şi l-a lăsat pe acesta cu viaţa sa în adâncul Iordanului. Crucea este o mărturie veşnică despre aceasta.
Pietrele de la Ghilgal vorbesc însă conştiinţei. Ele sunt un monument al introducerii în locurile cereşti prin Hristos. Ele îmi pretind să corespund şi în mod practic noii poziţii.
Circumcizia - Israelul era acum în ţară. Dar înainte de a putea începe lupta cu duşmanii care locuiau acolo, toţi cei de parte bărbătească trebuiau să fie circumcişi (Iosua 5:2-9 ).
Înţelesul figurat al circumciziei este: „dezbrăcarea trupului cărnii“ (Coloseni 2:11 ). Înainte de a putea lua în posesie binecuvântările spirituale în locurile cereşti, trebuie aplicate cărnii din noi sentinţa şi semnul morţii. Numai aşa putem lupta contra forţelor care vor să ne conteste posesiunea (Efeseni 6:12 ).
Pentru aceasta posedăm în Hristos totul; nu ne lipseşte nimic. „În El“, spune apostolul, „locuieşte trupeşte toată plinătatea Dumnezeirii; şi voi sunteţi împliniţi în El“ (Coloseni 2:9, 10 ). Dacă firea este ţinută în moarte, puterea lui Hristos şi plinătatea, care este în El, se pot dezvolta nestingherit.
Ghilgal - Acesta era locul unde a avut loc circumcizia, punctul de plecare înainte de luptă şi punctul de strângere după victorie (Iosua 4:19 ; 5:10 ; 9:6 ; 10:6-9 ; 10:15 ).
Noi nu trebuie numai să cunoaştem învăţătura despre circumcizie, ci acest adevăr trebuie să fie o realitate pentru viaţa noastră de zi cu zi. Aşa cum poporul se întorcea mereu la Ghilgal pentru a obţine apoi o nouă victorie, tot aşa şi noi trebuie să aplicăm mereu sentinţa şi judecata lui Dumezeu asupra cărnii. Altfel, carnea ar intra imediat în acţiune pentru a reobţine ceea ce a pierdut. Ghilgal este deci sinomim cu îndemnul: „Omorâţi deci mădularele voastre, cele de pe pământ: curvie, necurăţie, patimă, poftă rea şi lăcomie, care este idolatrie“ (Coloseni 3:5-8 ).
Ţara - După traversarea pustiului şi după trecerea Iordanului, Israel a putut în sfârşit să intre în ţara promisă. Acolo însă trebuiau purtate lupte contra popoarelor care locuiau în acel ţinut şi pe care Dumnezeu dorea să le judece (Geneza 15:16 ). (Ele sunt descrise în cartea Iosua.) Imediat ce s-au aşezat în ţară şi au mâncat roadele ei, „fiii lui Israel n-au mai avut mană“ (Iosua 5:12 ).
Faţă de Israel, credincioşii, care aparţin Adunării lui Dumnezeu, se află într-o poziţie dublă. Pe de o parte, ei trăiesc încă în pustiu şi au nevoie de hrana pustiului sau de „mană“. Pe de altă parte, ei sunt în Hristos, conform poziţiei, aşezaţi deja acum în „ţara“ lor, adică în locurile cereşti. Aşa învăţăm din epistola către Efeseni. Acolo putem şi trebuie să rămânem deja acum prin credinţă şi în duhul, să mâncăm din „boabele prăjite“, să ne hrănim dintr-un Hristos care a trecut prin judecată, iar acum este înviat şi glorificat (Iosua 5:11-12 ). Acolo Îl putem contempla şi să fim astfel tranformaţi în acelaşi chip, din glorie spre glorie (2. Corinteni 3:18 ).
Duşmanii, care vor să ne împiedice în luarea în posesie a binecuvântărilor spirituale care se găsesc acolo, nu au „carne şi sânge“ ca şi adversarii din Canaan. Sunt puteri spirituale, demonice ale răutăţii, contra cărora putem păşi numai cu armura spirituală a lui Dumnezeu (Efeseni 6:10-20 ).
Fiecare ar trebui să dorească să înţeleagă bine aceste adevăruri şi să trăiască în ele. Unii s-au întors spre Egipt, spre lume. Alţii cârtesc şi suspină în pustiu. Alţii n-au trecut practic peste Iordan şi n-au ajuns la Ghilgal. Totuşi, fiecare credincios posedă mântuirea deplină în Hristos, pe baza căreia poate trăi în „ţară“. Să căutăm har pentru a umbla în chip vrednic de Dumnezeu care ne „cheamă la Împărăţia şi gloria Sa“ (1. Tesaloniceni 2:12 )!
articol din revista „Cercetaţi Scripturile”
sursa: https://comori.org/