text Poezii crestine

Tu eşti totul, eu nimic!

de Lucica Boltaşu
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Lucica Boltaşu
Să mi se-ndrepte gândul către Domnul
Şi gura mea, rostească Da şi-Amin!
Să vigilez, să nu mă prindă somnul
Şi în furtuni, nicicând să nu mă-nclin.

Un veghetor să fiu în orice vreme
Şi în cetate-un stâlp şi o lumină,
Să port în rugăciuni pe cel ce geme
Şi să-l mângâi, când plânge şi suspină.

Să fiu mereu ca sarea în bucate
Şi gust să dau, celor ce sorb amarul,
Să fiu izvorul dulce care poate,
În cel ce-i încercat, să stingă jarul.

Să îmi ridic privirea către ceruri
Şi când mă-nalţ, eu să mă fac mai mic,
Să nu mă las condus de false ţeluri,
Căci Doamne, Tu eşti totul, eu nimic!

Un luptător să fiu şi în credinţă,
Să m-ancorez şi zilnic să citesc,
Cuvântul Sfânt, căci El e biruinţă
Şi îndrumarea Tatălui ceresc.

Să nu uit să Îţi cer înţelepciune,
Iar când în lan, mai creşte şi neghina,
S-o las să crească, Dumnezeu îmi spune,
Căci în curând va coborî Lumina.

Şi-atunci când anotimpul este gata,
Să-şi dea recolta şi s-adune grâul,
Eu să accept tot ce-mi oferă Tata,
Căci doar cu El, putea-voi trece râul.

Voi fi cules din lan şi pus de-oparte,
Neghina şi buruiana vor pieri,
Căci oi şi capre Domnul va desparte,
Până atunci, Te-aştept Isus, să vii!

Şi zilnic spun, Doamne, să-mi dai putere,
Să duc lucrarea până la sfârşit,
Prin Duhul Sfânt Îmi eşti o mângâiere,
Din zori de ziuă, până-n asfinţit!

27/02/13, Barcelona- Lucica Boltasu

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Al treilea Templu – Construirea Templului si profețiile referitoare la vremurile sfârșitului"
Categorie:  Studiu biblic  Biblia menționează că unele evenimente din vremurile sfârșitului vor avea loc într-un Templu în IerusalimDaniel 9.27,” 27 El va face un legământ trainic cu mu...
de Marga Buhus 08 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Sfârșitul vremurilor potrivit Scripturii"
Categorie:  Studiu biblic  O privire teologică completă asupra planului divin pentru finalul istorieiCe este „sfârșitul vremurilor”?Din perspectivă teologică, „vremea sfârșitului” sau „...
de Marga Buhus 08 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Turnurile din Biblie și Semnificația lor Spirituală"
Categorie:  Studiu biblic  În Biblie, turnurile sunt menționate de mai multe ori, fiecare având o semnificație profundă. Ele simbolizează protecție, veghe, putere, mândrie, judecată sau...
de Marga Buhus 08 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Când / Cum primim Duhul Sfânt"
Categorie:  Studiu biblic  În multe cazuri, există dezbatere privind modul în care primim Duhul Sfânt și cum ar trebui să fie această experiență. Este important să înțelegem că primirea...
de Marga Buhus 08 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Vinerea mare - evenimente istorice conform Scripturii"
Categorie:  Studiu biblic  Vinerea Mare – Mântuirea prin Jertfa lui Hristos în Lumina ScripturiiSTRUCTURĂ:Evenimentele din Vinerea Mare – cronologie biblicăa. Perspectiva iudaică – Lege...
de Marga Buhus 08 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ce este răpirea bisericii lui Hristos?"
Categorie:  Studiu biblic  Cuvântul „răpire” nu este întâlnit în mod explicit în Biblie, ci provine dintr-un cuvânt latin care se referă la „un transport, o smulgere sau o luare cu sila...
de Marga Buhus 08 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Lupta si Armura Lui Dumnezeu Distribuie"
Categorie:  Studiu biblic  – Protectia si Puterea Ta Divina-Conform bibliei si  acestui pasaj din Efeseni, Dumnezeu ne oferă o armură pentru a ne proteja de atacurile dușmanului sp...
de Marga Buhus 08 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Povestea lui Avraam și Lot: Călătorie, Credință și Alegeri"
Categorie:  Studiu biblic  Avraam-Patriarhul Ales și Prietenul lui Dumnezeu Povestea lui Avraam (inițial cunoscut sub numele de Avram) și Lot începe cu tatăl lui Avraam, Terah.Aces...
de Marga Buhus 08 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Diferentele dintre barbat si femeie in societate si in mantuire - baza si explicatie teologica"
Categorie:  Studiu biblic  Despre dorințele sexuale diferite între soț și soție în căsătorie – Învățătura ScripturiiDIFERENȚELE DINTRE BĂRBAT ȘI FEMEIE ÎN SOCIETATE ȘI ÎN MÂNTUIRE – BAZ...
de Marga Buhus 08 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ținuta femeii în Biserică"
Categorie:  Studiu biblic  În Biblie, există mai multe exemple de femei cu frică de Dumnezeu, precum Sara, Rebeca, Rut sau Elisabeta. Aceste femei au fost caracterizate de virtuți precu...
de Marga Buhus 08 mai 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise