text Poezii crestine

Tu-ngădui și-ncercări adeseori

de Puiu Chibici
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Puiu Chibici
Tu-ngădui și-ncercări adeseori
În viața noastră trecătoare,
Când soarele-i acoperit de nori,
Când nu găsești în cale flori
Și când chiar și o-nțepătura doare. . .

Tu-ngădui, Doamne, și dureri,
De multe ori nemăsurate. . .
Ne lași să ducem chiar poveri,
Dar ne-ntărești, ne dai puteri
Și ne ajuți, Părinte-n toate!

Răbdare-i ceea ce ne ceri
Când barca pare sfărâmată,
Când marea urlã-n depărtări,
Când nu-i scăpare nicăieri
Și zilele par că se gată. . .

E greu când negura s-a-ntins
Și nu mai e nici o speranță,
Când chinul e de nedescris,
Când viitorul pare abis,
Iar totul e învăluit în ceață. . .

E o stare jalnică, de plâns,
De disperare de tristeți,
Când cerul parcă s-a închis,
Când farul de pe țărm e stins
Și-n suflet te străpung numai săgeți. . .

E o vreme grea de cercetare,
Când ne provoci Tu, Cel Preasfânt,
La rugăciune, la iertare,
Căci vrei schimbare-n vechea stare
Și umblare sfântă pe Pământ!

Curând ne aduci iarăși lumina
Și pacea ce o așteptăm mereu,
Curând, curând Îți întinzi mâna,
Căci să ne apere pricina
Doar Tu poți, mare Dumnezeu!

Tu nu ne vei lăsa vreodată,
Dar vrei la Tine s-apelãm,
Să ne păstrăm viața curată,
S-aducem jertfă necurmată
Și inima Ție să-Ți dăm!

Nădăjduim, cerem și credem,
Luptăm din greu, nu renunțăm,
Credința-n Tine nu ne-o pierdem!
În mila Ta azi ne încredem
Și să Te-nduri toți așteptăm!

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Al treilea Templu – Construirea Templului si profețiile referitoare la vremurile sfârșitului"
Categorie:  Studiu biblic  Biblia menționează că unele evenimente din vremurile sfârșitului vor avea loc într-un Templu în IerusalimDaniel 9.27,” 27 El va face un legământ trainic cu mu...
de Marga Buhus 08 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Sfârșitul vremurilor potrivit Scripturii"
Categorie:  Studiu biblic  O privire teologică completă asupra planului divin pentru finalul istorieiCe este „sfârșitul vremurilor”?Din perspectivă teologică, „vremea sfârșitului” sau „...
de Marga Buhus 08 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Turnurile din Biblie și Semnificația lor Spirituală"
Categorie:  Studiu biblic  În Biblie, turnurile sunt menționate de mai multe ori, fiecare având o semnificație profundă. Ele simbolizează protecție, veghe, putere, mândrie, judecată sau...
de Marga Buhus 08 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Când / Cum primim Duhul Sfânt"
Categorie:  Studiu biblic  În multe cazuri, există dezbatere privind modul în care primim Duhul Sfânt și cum ar trebui să fie această experiență. Este important să înțelegem că primirea...
de Marga Buhus 08 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Vinerea mare - evenimente istorice conform Scripturii"
Categorie:  Studiu biblic  Vinerea Mare – Mântuirea prin Jertfa lui Hristos în Lumina ScripturiiSTRUCTURĂ:Evenimentele din Vinerea Mare – cronologie biblicăa. Perspectiva iudaică – Lege...
de Marga Buhus 08 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ce este răpirea bisericii lui Hristos?"
Categorie:  Studiu biblic  Cuvântul „răpire” nu este întâlnit în mod explicit în Biblie, ci provine dintr-un cuvânt latin care se referă la „un transport, o smulgere sau o luare cu sila...
de Marga Buhus 08 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Lupta si Armura Lui Dumnezeu Distribuie"
Categorie:  Studiu biblic  – Protectia si Puterea Ta Divina-Conform bibliei si  acestui pasaj din Efeseni, Dumnezeu ne oferă o armură pentru a ne proteja de atacurile dușmanului sp...
de Marga Buhus 08 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Povestea lui Avraam și Lot: Călătorie, Credință și Alegeri"
Categorie:  Studiu biblic  Avraam-Patriarhul Ales și Prietenul lui Dumnezeu Povestea lui Avraam (inițial cunoscut sub numele de Avram) și Lot începe cu tatăl lui Avraam, Terah.Aces...
de Marga Buhus 08 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Diferentele dintre barbat si femeie in societate si in mantuire - baza si explicatie teologica"
Categorie:  Studiu biblic  Despre dorințele sexuale diferite între soț și soție în căsătorie – Învățătura ScripturiiDIFERENȚELE DINTRE BĂRBAT ȘI FEMEIE ÎN SOCIETATE ȘI ÎN MÂNTUIRE – BAZ...
de Marga Buhus 08 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ținuta femeii în Biserică"
Categorie:  Studiu biblic  În Biblie, există mai multe exemple de femei cu frică de Dumnezeu, precum Sara, Rebeca, Rut sau Elisabeta. Aceste femei au fost caracterizate de virtuți precu...
de Marga Buhus 08 mai 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise