text Poezii crestine

An Nou

de Dan Viorica
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Dan Viorica
AN NOU


Cuvântul din Scriptură s-a împlinit,
Zdrobit ai fost Isus, prin suferinţă,
Pentru omenire Tu viaţa Ţi-ai jertfit
Şi-ai pus în noi o veşnică credinţă.

Şi iată că, o sămânţă de urmaşi
Propăşeşte şi azi în mâinile Tale.
Te rog în noul an, să nu laşi
Cei dragi ai mei din braţele Tale.

Sub aripile Tale cuprinde-ne Isus
Şi mântuieşte-i pe cei nemântuiţi.
Revarsă binecuvântările Tale de sus
C-am fost de Tine şi suntem iubiţi!

Noi rătăceam cu toţii, ca nişte oi,
Şi ne vedeam de drumurile noastre,
Ca să ridici nelegiurirea de pe noi
Ai coborât din zările albastre.

Şi-ai luat asupra Ta păcatul greu,
Tu Cel făr-de păcat, Fiu de Dumnezeu,
Te-ai lăsat pus în rând cu nelegiuiţii,
Să faci din păcătoşi curaţi ca sfinţii.

Şi-ai pus mulţi oameni păcătoşi,
Într-o stare după voia Ta cea sfântă.
Şi astăzi mulţi sunt cei ce-s bucuroşi,
Spre Slava Ta, Osanale, Laude îţi cântă.

Doamne, o pricină de bucurie
Te rog să fi şi pentru familia mea.
Şi ajută-mă să fiu, o bună mărturie,
Prin ce-ai făcut Isus în viaţa mea.

Prin rănile Tale, am fost tămăduită,
Străpuns ai fost pentru al meu păcat.
Îţi mulţumesc că sunt azi mântuită,
Şi-n sângele Tău Sfânt, m-ai spălat.

În noul an Te rog să faci din mine,
Un mădular cu care să poţi ca să lucrezi.
Să poţi să Te oglindeşti în mine,
Rodul muncii sufletului Tău să-l vezi.

Zilele mele toate, sunt Doamne-n mâna Ta,
Îmi încredinţez viaţa, fă tot ce vrei cu ea.
Stau Doamne în picioare, doar prin voia Ta,
Fă cu mine, Doamne, tot ce vei vrea.

Acoperă-mă cu umbra mâinilor Tale
Şi-ntinde cerul nou, cum l-ai promis,
Întemeiază pământul nou, căci din vale
Strigătele durerii, se aud tot mai stins.

Suspinul este mare, duşmanu-i feroce
Şi dealul e tot mai înalt, e greu de urcat.
Sodoma, Gomora n-au fost aşa de atroce,
Nelegiuri ca acum, parcă n-au existat.

Doamne lărgeşte locul cortului Tău,
Şi întinde învelitoarele locuinţei Tale.
Cuprinde-ne pe cât mai mulţi sub braţul Tău,
Revarsă peste noi binecuvîntările Tale.

Cum face pământul, să răsară lăstarurile
Şi cum grădina încolţeşte semănăturile,
Tu faci să răsară mântuirea peste om
Şi-nmulţeşti spicurile dintr-un bob.

Sunt odraslă lucrată, de mâinile Tale,
Modelată să slujesc, spre slava Ta.
Eşti Luceafărul ce-mi luminează pe cale,
Nimic de Tine nu mă poate depărta.

Curăţeşte-mă, sfinţeşte-mă şi fă din mine,
O cunună strălucitoare în mâna Ta.
Ca toţi din jur să poată, să vadă-n mine,
Lucrarea făcută de Tine, spre Slava Ta.

Gata doresc să fim, cu toţi din casa mea,
Când Te vei arăta în Slavă, pe nori,
Isuse, Tu şti cât de mult aş vrea
Să nu lipsească nici unul dintre noi.

Amin

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Acesta este singurul factor care determină fericirea ta"
Categorie: Invataturi biblice  În orice situație, este un lucru pe care-l poți controla.8 minute · Elias Aslaksen Te-ai gândit vreodată că tu ești singura persoană care are putere asupr...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"A se pune în spărtură"
Categorie: Invataturi biblice  La știri vedem oameni curajoși care riscă tot pentru a lupta pentru drepturile și libertățile lor. Dar care este poziția mea în lupta spirituală împotriva răut...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Care drumuri duc la Dumnezeu?"
Categorie: Invataturi biblice Mulți oameni spun: „Toate drumurile duc la Dumnezeu.” Dar este asta adevărat?9 minute · C. Fossnes Toate religiile majore din lume pretind că au răspunsul pentr...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Chiar pot fi liber de păcat?"
Categorie: Pacatul Nu ar trebui să fie imposibil?6 minute · CreștinismActiv În Romani 7, apostolul Pavel spune că face ceea ce urăște. Dar, același Pavel scrie despre a fi total eliberat de...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"3 exemple ce arată cum Biblia se aplică în provocările mele obișnuite"
Categorie: Invataturi biblice  Cum este Biblia relevantă azi, într-o societate atât de complexă?5 minute · Martha Evangelisti Viața este plină de provocări. În fiecare zi legăm relații...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"De ce vorbesc creștinii mereu despre păcat?"
Categorie: Pacatul Nu ar fi mai bine să vorbească despre bunătatea din oameni, decât să fie mereu negativiști?5 minute · Maggie Pope Să înțelegem răspunsul la această întrebare, trebuie să l...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Trebuie să-mi fie teamă de terorism?"
Categorie: Pacea lui Dumnezeu Ar trebui să îmi fie frică în aceste timpuri nesigure? Ce spune Cuvântul lui Dumnezeu?7 minute · Bessie Wong Media este plină de știri despre atacuri teroriste....
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Școala: O oportunitate de biruință"
Categorie: Invataturi biblice  Școala. Cuvântul îi dezgustă pe mulți.5 minute · Nellie Owens Școala. Cuvântul îi dezgustă pe mulți. Presiunea de grup, ispite sexuale, vorbire de rău și...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum să întrerup ciclul de păcat – iertare?"
Categorie: Pacatul Există o cale afară din acest sens giratoriu obositor și fără speranță?5 minute · Ann Steiner A păcătui înseamnă a alege, deliberat, să cedezi poftei în momentul ispitei....
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Adevărul din spatele mântuirii: spirit, suflet și trup"
Categorie: Invataturi biblice  Dumnezeu vrea să conducă duhul tău către pace și odihnă dacă tu Îl lași.6 minute · Sigurd Bratlie Dumnezeu vrea să conducă duhul tău către pace și odihnă....
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise