text Pacea lui Dumnezeu

"Trebuie să-mi fie teamă de terorism?"

Categorie: Pacea lui Dumnezeu

 

Ar trebui să îmi fie frică în aceste timpuri nesigure? Ce spune Cuvântul lui Dumnezeu?

7 minute · Bessie Wong

Trebuie să-mi fie teamă de terorism?

 

Media este plină de știri despre atacuri teroriste. Pare că se întâmplă tot mai des și mai imprevizibil. Trenuri, mall-uri, cafenele, piețe. Au loc împușcături în masă chiar aproape de casa mea.

Când citesc titlurile știrilor, sunt șocată, întristată și speriată. Și, deși inima mea simte compasiune pentru cei care i-au pierdut pe cei dragi, încep să se adune gânduri de neliniște și frică în interiorul meu. Voi pierde și eu pe unii dintre cei dragi? Sau poate chiar eu voi fi o victimă al următorului atac, într-o zi normală.

Îmi vine în minte intenția acestor teroriști – scopul lor este să împrăștie frică și teroare. Dacă îmi este frică, eu sunt pion în planul lor. Dar care sunt motivele mele pentru care nu îmi este teamă? Trebuie să văd ce spune Cuvântul lui Dumnezeu despre asta.

Căutând prin Biblie, citesc multe versete puternice care conțin făgăduințe și mângâiere. Dar unul, în special îmi captează atenția.

Isus a găsit soluția

„Vă spun vouă, prietenii Mei: să nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, şi după aceea nu mai pot face nimic… Şi chiar perii din cap, toţi vă sunt număraţi. Deci să nu vă temeţi: voi sunteţi mai de preţ decât multe vrăbii.” Luca 12:4-7.

Acestea sunt cuvintele lui Isus, spuse cu peste 2000 de ani în urmă – cuvinte care au penetrat timpul și spațiul, tocmai ca să-mi poată da mie un răspuns de care am acum nevoie. El a fost urât, respins, amenințat și persecutat în timpul de pe pământ. În mijlocul la toate acestea, El știa că Dumnezeu avea un plan pentru El și pentru cei care Îl urmează.

El parcă a știut cât de ușor uit, și a vrut să-mi amintească asta. Pentru răscumpărarea noastră, El Și-a luat un trup al păcatului, ca al nostru, și a fost ispitit ca noi. Dar El a suferit, a biruit păcatul, a creat un exemplu și a deschis o cale către Tatăl nostru ceresc. De aceea, Isus știa cu siguranță că cei care cred în El, Îi pot urma exemplu și pot împărtăși eternitatea cu El. Pentru noi El a spus aceste cuvinte mângâietoare: moartea nu este un lucru de care să ne fie teamă. El deja S-a gândit la grijile mele și mi-a dat o soluție.

Încredere neclintită

„Chiar și perii din cap vă sunt numărați …” Isus trebuie să fi experimentat asta de multe ori. Lumea în care El trăia era total imprevizibilă. Azi I se închinau ca unui Fiu de Dumnezeu, iar mâine planificau să-L răstignească. Dar în toate acestea, El a avut încredere în Dumnezeu și a învățat să-Și respingă voia proprie, ascultând de Dumnezeu

Isus a devenit total dependent de Dumnezeu și nu lua în calcul puterea și înțelegerea lui proprie. El a învățat că nimeni nu-l poate răni fără ca Dumnezeu să permită asta. Dumnezeu era Tatăl Lui, care avea grijă de El în toate situațiile vieții. Ascultarea L-a condus pe Isus într-o pace și încredere adâncă, pentru că Dumnezeu avea controlul! Acum El este în ceruri, la dreapta Tatălui și mijlocește pentru noi. (Romani 8:34). El se roagă ca și eu să am încredere în Dumnezeu și să primesc aceeași pace și nădejde în viață veșnică.

Orice s-ar întâmpla …

Mă gândesc la un alt om care a trecut prin timpuri grele cu credință neclintită. Apostolul Pavel a fost un om care a considerat totul ca o pierdere față de a primi viața lui Hristos.

În ciuda necazurilor, prigonirii sau sabiei, el mereu a găsit oportunități de a-și „aduce trupul ca o jertfă vie, sfântă și plăcută lui Dumnezeu” Romani 12:1. El a rămas în dragoste și a continuat să poarte totul, să creadă totul, să spere totul și să îndure totul. (1 Corinteni 13).

Trebuie să fi fost ispite la gânduri de îngrijorare, frică descurajare și chiar amărăciune. El era presat din toate părțile, dar nu a fost omorât. În loc, El a văzut aceste situații ca oportunități de a obține viață veșnică, și, în loc de a ceda, S-a lepădat de Sine și a biruit. El scrie; „Căci întristările noastre uşoare, de o clipă, lucrează pentru noi tot mai mult o greutate veşnică de slavă.” 2 Corinteni 4:17.

În loc să fiu preocupată cu gânduri de genul „aceste lucruri mi s-ar putea întâmpla mie,” eu ar trebui să mă bucur la gândul că aș putea câștiga valori eterne în fiecare situație în care intru. Pot birui necredința, descurajarea, îngrijorarea și pot rămâne în dragoste și speranță indiferent de ce se întâmplă. Așa pot obține virtuțile lui Hristos – care sunt greutatea veșnică de slavă pe care Dumnezeu le-a pregătit pentru mine.

Dumnezeu are controlul

Între timp, lumea pare întunecată. Cuvinte precum „amenințări,” „terorism” și „morți” continuă să apară, în mod regulat, în tituri. Oamenii mor și suferă. Știu că nici un cuvânt nu poate descrie șocul și durerea suferite de victime și familiile lor. În timp ce folosesc Cuvântul lui Dumnezeu ca să-mi întăresc credința mea, mă rog, din inimă, pentru aceste familii.

Isus ne-a avertizat de aceste timpuri groaznice pe care le vedem. „Un neam se va scula împotriva altui neam, şi o împărăţie împotriva altei împărăţii” iar acestea sunt doar „începutul durerilor.” Fărădelegea va înflori înaintea revenirii lui Hristos. (Matei 24:6-14)

Multe din lucrurile care se întâmplă acum depășesc înțelegerea mea. Totuși, Dumnezeu a promis că toată tristețea și răul din lume se vor sfârși. Isus se va întoarce ca să distrugă toată răutatea, iar Împărăția Păcii nu se va sfârși niciodată. (Isaia 9:7). Iar pentru cei care aduc disturgerea și răul în această lume, Dumnezeu a ștampilat soarta lor: „Calea celor nelegiuiți duce la pieire.” Psalm 1:6. Afirmația este scurtă dar puternică.

În timp ce mulți luptă contra terorismului în felul lor, eu pot fi una care stă împotriva fricii, în viața proprie. Biblia nu garantează că eu sau cei dragi mie nu vom fi afectați de terorism sau de crize. Dar îmi garantează că eu pot apuca chemarea mea de a-L urma pe Hristos, indiferent de schimbările din lume sau de ce mi s-ar putea întâmpla mie.

Cu Dumnezeu de partea mea, nu voi ceda niciodată fricii, urii, suspiciunii sau răutății. Aceste lucruri aduc mai multă nesiguranță și distrugere în lume.

 

sursa: https://crestinismactiv.ro/
 

Cele mai recente resurse scrise - Pacea lui Dumnezeu

"Coronavirusul și teama"
Categorie: Pacea lui Dumnezeu TEAMA DE CORONAVIRUSSCând primii oameni s-au infectat într-o piață din Wuhan, China, la începutul lunii decembrie 2019, nimeni nu bănuia ce avea să se întâmple în în... Citeste mai mult >>
"Trebuie să-mi fie teamă de terorism?"
Categorie: Pacea lui Dumnezeu Ar trebui să îmi fie frică în aceste timpuri nesigure? Ce spune Cuvântul lui Dumnezeu?7 minute · Bessie Wong Media este plină de știri despre atacuri teroriste.... Citeste mai mult >>
"Pace constantă"
Categorie: Pacea lui Dumnezeu „Însuşi Domnul păcii să vă dea totdeauna pacea în orice fel. Domnul să fie cu voi cu toţi!6 minute · Aksel J. Smith „Însuşi Domnul păcii să vă dea totdeauna pac... Citeste mai mult >>
Dumnezeu nu ne face după păcatele noastre (III), Harul Lui Dumnezeu [Marcu 10.13-16, Romani 5.8]
Categorie: Studiu biblic II. HarulHar înseamnă : 1. Bucurie 2. Graţie divină, Favoare dumnezeiască, Dar dumnezeiesc.În Evanghelia după Marcu 10 : 14 – 15 scrie :„Când a văzut Isus acest lucru, S-... Citeste mai mult >>
Dumnezeu nu ne face după păcatele noastre (II), Mânia Lui Dumnezeu [Marcu 10.13-16]
Categorie: Studiu biblic 2. Mânia Lui Dumnezeu Ce lucruri aduc mânia Lui Dumnezeu ?[Vom studia şapte domenii din viaţa poporului Evreu, în care ei L-au mâniat, pentru a învăţa ce să nu facem... Citeste mai mult >>
Dumnezeu nu ne face după păcatele noastre (I), Mânia omului [Marcu 10.13-16, Psalmul 103.10]
Categorie: Studiu biblic Mânia, Harul şi binecuvântarea Domnului Isus„I-au adus nişte copilaşi ca să Se atingă de ei. Dar ucenicii au certat pe cei ce îi aduceau. Când a văzut Isus acest lucru, S... Citeste mai mult >>
Atracția față de caracterul Domnului Isus
Categorie: Studiu biblicPutem remarca ușor că într-o campanie electorală pentru alegerea unui candidat, cei care-l promovează îl prezintă în ipostaze cât mai strălucitoare pentru a convinge oamenii să... Citeste mai mult >>
Pacea din Împărăția lui Dumnezeu
Categorie: Studiu biblicÎncă unul din lucrurile de preț care se află în Împărăția lui Dumnezeu este pacea și odihna care domnește în Ea. Definiția dicționarului: Lipsă de tulburări, de conflicte, de v... Citeste mai mult >>
Pace cu Dumnezeu
Cu toţii am văzut imagini despre Ziua Victoriei în Europa, iar unii din cei prezenţi aici în această dimineaţă probabil îşi mai amintesc această zi; a fost o zi glorioasă, în luna martie a anului 1945... Citeste mai mult >>
Voia lui Dumnezeu - bună, plăcută şi desăvârşită
Cu ceva timp în urmă, înaintea unui seminar din seria "Cum să-ţi dezvolţi o minte creştină", ne-a venit o idee să pregătim o mică broşură în care să prezentăm modul de gândire al lumii în contrast cu... Citeste mai mult >>