Tatălui meu

Cuvântul nu l-a cunoscut,
Dar binele el a făcut,
Cuvântul eu, acum cunosc,
Dar sunt departe de Hristos.
Așa cum tatăl meu era
Pe toată lumea respecta,
La rându-i era respectat,
Fiindcă cuvântu-i era dat,
Făcea tot timpul ce a promis
Chiar dacă nu știa ce-i scris,
El împlinea, ce cunoștea,
Ce îi spunea doar inima.
Nu vreau să spun c-a fost vreun sfânt,
Căci sfânt nu-i nimeni pe pământ,
Dar lucruri multe am învățat
Din felul cum s-a comportat,
Am învățat să dau o pâine
Celui mai amărât ca mine,
S-ajut pe cel ce-i oropsit
Și când mi-e greu, să mă ridic
Și să privesc în jurul meu,
Să mă încred în Dumnezeu.
Să lupt cu tot ce-i de luptat
Căci pe pământ omu-i lăsat
Să-și ducă crucea cu credință
Și atunci va avea biruință.
Emilia Dinescu