text Poezii crestine

Rugă pentru fii

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Tatiana Topciu
Avem copii şi cât ne bucurăm!
Îi creştem cum putem şi noi mai bine.
De tensiuni, de lipsuri îi cruţăm,
să aibă-o viaţă-aşa cum se cuvine.

Ce-avem mai bun pe masă-i pentru ei.
Deşi ni-i greu, ei masa n-o au goală.
Când alţii vin din urmă, mititei,
iubirea le-o-mpărţim la toţi, egală.

Le dăruim din anii cei mai frumoşi,
zidim în ei a noastră tinereţe,
ne bucurăm să crească sănătoşi
şi înspre Dumnezeu le dăm poveţe.

Cu nume dragi ades îi alintăm
şi ne-nţelegem fără de cuvinte.
Genunchii împreună ni-i plecăm
să ne rugăm Cerescului Părinte,

să pună-n ei dumnezeiesc altoi,
ce pentru veşnicie să rodească,
să-i nască-a doua oară, nu din noi,
ci din voinţa Lui dumnezeiască.

Îi dăm apoi la şcoală pe copii,
s-ajungă bine, să înveţe carte
şi, tot la şcoli şi-apoi la meserii,
copiii noştri ni se duc departe.

Şi uită ochii mamei cei trudiţi...
şi uită sărutarea aspră-a tatei.
Dar, vai, ţin minte de-au fost pedepsiţi
pentru neascultare ori păcate.

Şi când cresc mari, copiii în ascuns
trăiesc cum nu i-am învăţat vreodată.
Nu se sfiesc să pună în răspuns
greşeli ce le-au vânat viaţa toată.

E-adevărat, răsplată nu dorim
de la copii, dar tot tânjim, odată
să vină ziua când să-i auzim
cerându-ne iertare-nlăcrimată

şi-ngenunchind alăturea de noi,
să ne rugăm din nou ca altădată,
sculându-se din rugăciune noi,
cu viaţa pentru Domnul consacrată.

Dar clipa întârzie şi zdrobiţi,
Părinţii pentru fii stau în picioare
şi-ngenunchiaţi ei singuri, umiliţi,
în locul lor, cer Domnului iertare:

- O, zidul cel dintre părinţi şi fii,
dărâmă-l, Doamne, cât e cu putinţă,
căci nu-i decât o cale spre vecii:
un plâns amar, şi-adâncă pocăinţă,

nu-i Dumnezeu să ceară să fim sfinţi
şi-un Dumnezeu să-ngăduie păcatul,
un Domn mai demodat, pentru părinţi,
iar pentru fii, cu firea lor, un altul.

Şi dacă se-adânceşte pe pământ
prăpastia-ntre-aceste generaţii,
să nu se-ntâmple-aceasta-n locul sfânt,
acolo, unde se închină fraţii.

Destule lovituri primim de sus,
de jos, din jur, şi-atâtea dinafară.
Fie ca-n cortul Domnului Isus
să fie armonia cea mai rară!

Cum Unul este Cel ce ne-a născut
pe Golgota-n amară suferinţă,
să fim şi noi asemeni, ca un lut
ce-l modelează-o singură voinţă.

Iar când se va-mplini, cum aşteptăm,
să vii din nou, în slavă şi-n mărire,
ridică-ne-mpreună, Te rugăm,
părinţi şi fii - în veşnică unire!

Amin

Cele mai recente resurse scrise - Pentru copii

Folositor de mic
Folositor de micSunt micuță Domnul meuDar vreau să-ți slujesc mereu.Sunt în grădina Ta o floareȘi vreau să fiu folositoare.Mireasma cerului să o răspândescPrintr-un zâmbet sau ceea ce vorbesc,Să pot s... Citeste mai mult >>
Cere iertare
Cere iertareDupă cum copii-și cer iertare la părințiAtunci când greșesc sau nu-s cuminți,Tot astfel și adulții să facă la felChiar dacă greșesc doar puținel.A-ți cere iertare e semn de smerenie,De bun... Citeste mai mult >>
Mică păsărică
-Spune-mi, mică păsăricăOare ție nu ți-e fricăCă furtuni se vor iscaȘi cuibul îți vor strica?-Nu mi-e frică... știu că euAm în cer un DumnezeuCe mereu mă ocroteșteȘi de rele mă păzește!-Spune-mi, păsă... Citeste mai mult >>
Copil frumos
Copil frumos, din fire șugubăț,Primit-ai multe nume de răsfăț,Dar pentru mine puiul mamei ești,Chiar dacă tu ești hotărât să crești.Copil poznaș, ești tare frumușel,Pe chip porți al meu zâmbet, nu mă-... Citeste mai mult >>
Când puii își iau zborul...
S-au scuturat de floare teii,Strugurii-n vie prind culoare,Atârnă-n vrejuri bostăneii,Pălește-otava pe dogoare.Sub ceru-albastru de cicoareÎși țese holda strai din grâne,Toți puii știu de-acum să zboa... Citeste mai mult >>
Mi-e mama, dor, sindrom durut...
Mi-e mama, dor, sindrom durutAlexandrina Tulics, Album DestineSe-ascund cireșele în prunci,și soarele parcă dă năvală,se sprijină păsări pe crengi,să facă cuiburi noi,chemări; bag seama...dansează aer... Citeste mai mult >>
Sceneta Judecata lui Dumnezeu
Scenetă creștină: Judecata lui DumnezeuTitlu: Cine poate sta înaintea Tronului?Personaje:Dumnezeu (Judecătorul Suprem)Îngerul vestitorOmul Vinovat deplinOmul Moral (vinovat pe jumătate)Omul Religios (... Citeste mai mult >>
Mi-e mama,dor,sindrom durut
Mi-e mama, dor, sindrom durutAlexandrina Tulics Album DestineSe-ascund cireșele în prunci,și soarele parcă dă năvală,se sprijină păsări pe crengi,să facă cuiburi noi,chemări: bag seama.dansează aerul... Citeste mai mult >>
Sunt iubit
Sunt iubitSunt iubit de DumnezeuSunt și eu copilul Tău,Mă implic cum pot mai bineSă Te onorez Tată pe Tine.Părinții m-au învățatSă mă rog neîncetat,Domnului să-i fiu pe placȘi numai voia Lui să fac.Îl... Citeste mai mult >>
Ascultarea
AscultareaCopii, de părinții voștri să ascultați!Întotdeauna cinstea cuvenită să le dați!Nu-i mâhniți, nu le spuneți vorbe greleSă nu îi mai împovărați cu ele.Părinții voștri vă vor bine întotdeauna,R... Citeste mai mult >>