text Poezii crestine

Moartea lui David

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Traian Dorz
Iată-l pe David pe moarte, stând pe patul lui întins
şi pe Solomon urmaşul, el la suflet l-a cuprins
şi-nălţând spre Domnul ochii Duhul Sfânt l-a inspirat
şi-o cântare, cea din urmă, Domnului I-a închinat.

Iată psalmul cel din urmă al lui David care el
l-a nălţat spre Dumnezeul Cel Sfânt al lui Israel:
- Binecuvântat să fie Domnul Stânca mea în veac
El m-a întărit în toate câte El mi-a spus să fac
El m-a izbăvit de Saul şi de toţi ai mei vrăjmaşi
El a fost mereu cu mine întărindu-mi orice paşi
când mă-nconjura pierzarea şi credeam că sunt uitat
am strigat plângând spre Domnul şi El iarăşi m-a scăpat
căci văzut-a Domnul toată nevinovăţia mea
şi viaţa ce I-am dat-o orişicât mi-a fost de grea.

Cel ce-mpărăţeşte-n lume după cum vrea Dumnezeu
e ca zorii dimineţii ce cresc strălucind mereu
- măcar că nu-i astfel Doamne casa mea naintea Ta
legământul Tău cu mine mă va binecuvânta
- întăreşte-i pe vecie pe urmaşii mei pe tron
şi ajută-l ca şi mine să Te-asculte Solomon...

Binecuvântat e fiul
ce-are-un tată credincios
binecuvântat e numai
când urmează pe Hristos...

Cele mai recente resurse scrise - Pentru copii

Despre copii
Ne criticăm copiiiCă au plecat în lume,Nu ne gândim anumeCă am greșit mereuPrin viața noastră,Prin zelul nostru,Prin faptul...C-am uitat de Dumnezeu.Am coborât stindardul rugăciuniiDoar am vorbit, pri... Citeste mai mult >>
Scrisoare pentru copii
Dragi copii, mult vă iubesc Și vă spun că mă căiesc,N-am știut cum să vă cresc,Doar un lucru îmi doresc Sus în cer să vă întâlnesc,Împreună cu Isus Să stăm la masa de sus.Eu vă port în rugăciune,Dumne... Citeste mai mult >>
Mi-e mama, dor, sindrom durut...
Mi-e mama, dor, sindrom durutAlexandrina Tulics, Album DestineSe-ascund cireșele în prunci,și soarele parcă dă năvală,se sprijină păsări pe crengi,să facă cuiburi noi,chemări; bag seama...dansează aer... Citeste mai mult >>
Sceneta Judecata lui Dumnezeu
Scenetă creștină: Judecata lui DumnezeuTitlu: Cine poate sta înaintea Tronului?Personaje:Dumnezeu (Judecătorul Suprem)Îngerul vestitorOmul Vinovat deplinOmul Moral (vinovat pe jumătate)Omul Religios (... Citeste mai mult >>
Mi-e mama,dor,sindrom durut
Mi-e mama, dor, sindrom durutAlexandrina Tulics Album DestineSe-ascund cireșele în prunci,și soarele parcă dă năvală,se sprijină păsări pe crengi,să facă cuiburi noi,chemări: bag seama.dansează aerul... Citeste mai mult >>
Sunt iubit
Sunt iubitSunt iubit de DumnezeuSunt și eu copilul Tău,Mă implic cum pot mai bineSă Te onorez Tată pe Tine.Părinții m-au învățatSă mă rog neîncetat,Domnului să-i fiu pe placȘi numai voia Lui să fac.Îl... Citeste mai mult >>
Ascultarea
AscultareaCopii, de părinții voștri să ascultați!Întotdeauna cinstea cuvenită să le dați!Nu-i mâhniți, nu le spuneți vorbe greleSă nu îi mai împovărați cu ele.Părinții voștri vă vor bine întotdeauna,R... Citeste mai mult >>
Mama
MamaAlexandrina Tulics. Album Destinereferințe-copiiÎși șterge lacrimarămasăde ieri, sau mai demult,de când îi plecase copiii de-acasăși a rămas cu-aceicare lângă ea mai sunt;săgeți, amintiri prin faț... Citeste mai mult >>
Lăudām pe Domnul
Lăudăm pe DomnulSă lăudăm pe cel de susCă e frumoasă viața cu Isus.Ne umple inima de bucurieDe aceea îi dăm slavă pe vecie. AminPoezie scrisă pentru o fetiță de trei anișori.
Păcatul
PăcatulToți oamenii spun că-s credincioșiPuțin să recunosc că-s păcătoși.Sunt multe păcate în lumeNiciunul din ele nu sunt bune.Unii spun: cutare nu-i păcat,Cred că Satana te-a încurajat,Altădată-ți... Citeste mai mult >>