text Poezii crestine

Mintea să nu stea degeaba

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Pavel Mariana Florica
Mintea să nu stea degeaba

Când mergeam pe la bunica
Nu-mi plăcea să fac nimica
Mă jucam doar prin grădină.
Ea tăiase o găină.

Cât stătusem eu la joacă
Ea făcuse, ca să-mi placă,
Supă bună şi gustoasă
Şi m-a invitat la masă.

Am ieşit apoi pe stradă
Căci dorise să mă vadă
O prietenă mai veche.
Ea era fără pereche!

Ştia jocuri, o mulţime
Şi mă-nvăţa şi pe mine.
Întreaga după amiază
Am sărit ca o sfârlează.

În acest timp, bunicuţa
Aranjase grădiniţa.
O săpase, o udase,
C-avea multe flori frumoase.

Seara, când veni acasă,
Bunica sta pe terasă
Însă nu stătea-n visare!
Pe genunchi, o carte mare,

Lucioasă şi cartonată
Sta deschisă. Eu, mirată,
O întrebai ce citeşte?
Este cumva vreo poveste?

Asta e o carte vie,
A lui Dumnezeu solie
În care El ne învaţă
Să trecem frumos prin viaţă.

Şi uite aici ce scrie:
“Mâna harnică să-ţi fie!
Ce poate mâna să facă,
Fă azi, cu puterea toată!

Dar nu-i vorba doar de mână,
Căci ea lucrează-mpreună
Şi cu mintea ta, pe care
Să n-o laşi în nelucrare!

Chiar dacă îţi termini treaba,
Mintea să nu stea degeaba!”
Atunci mi-aminti, deodată,
Că tema-i neterminată

Şi m-am dus în graba mare
S-o termin pân’ la culcare.
De-atunci, hotărâi în mine
Să fac şi eu ce e bine.

Să lucreze împreună
Cu bunica şi-a mea mână!
Să n-o las să lenevească,
Nici mintea să lâncezească.

Voi aţi învăţat ceva,
Din toată povestea mea?






Cele mai recente resurse scrise - Pentru copii

Folositor de mic
Folositor de micSunt micuță Domnul meuDar vreau să-ți slujesc mereu.Sunt în grădina Ta o floareȘi vreau să fiu folositoare.Mireasma cerului să o răspândescPrintr-un zâmbet sau ceea ce vorbesc,Să pot s... Citeste mai mult >>
Cere iertare
Cere iertareDupă cum copii-și cer iertare la părințiAtunci când greșesc sau nu-s cuminți,Tot astfel și adulții să facă la felChiar dacă greșesc doar puținel.A-ți cere iertare e semn de smerenie,De bun... Citeste mai mult >>
Mică păsărică
-Spune-mi, mică păsăricăOare ție nu ți-e fricăCă furtuni se vor iscaȘi cuibul îți vor strica?-Nu mi-e frică... știu că euAm în cer un DumnezeuCe mereu mă ocroteșteȘi de rele mă păzește!-Spune-mi, păsă... Citeste mai mult >>
Copil frumos
Copil frumos, din fire șugubăț,Primit-ai multe nume de răsfăț,Dar pentru mine puiul mamei ești,Chiar dacă tu ești hotărât să crești.Copil poznaș, ești tare frumușel,Pe chip porți al meu zâmbet, nu mă-... Citeste mai mult >>
Când puii își iau zborul...
S-au scuturat de floare teii,Strugurii-n vie prind culoare,Atârnă-n vrejuri bostăneii,Pălește-otava pe dogoare.Sub ceru-albastru de cicoareÎși țese holda strai din grâne,Toți puii știu de-acum să zboa... Citeste mai mult >>
Mi-e mama, dor, sindrom durut...
Mi-e mama, dor, sindrom durutAlexandrina Tulics, Album DestineSe-ascund cireșele în prunci,și soarele parcă dă năvală,se sprijină păsări pe crengi,să facă cuiburi noi,chemări; bag seama...dansează aer... Citeste mai mult >>
Sceneta Judecata lui Dumnezeu
Scenetă creștină: Judecata lui DumnezeuTitlu: Cine poate sta înaintea Tronului?Personaje:Dumnezeu (Judecătorul Suprem)Îngerul vestitorOmul Vinovat deplinOmul Moral (vinovat pe jumătate)Omul Religios (... Citeste mai mult >>
Mi-e mama,dor,sindrom durut
Mi-e mama, dor, sindrom durutAlexandrina Tulics Album DestineSe-ascund cireșele în prunci,și soarele parcă dă năvală,se sprijină păsări pe crengi,să facă cuiburi noi,chemări: bag seama.dansează aerul... Citeste mai mult >>
Sunt iubit
Sunt iubitSunt iubit de DumnezeuSunt și eu copilul Tău,Mă implic cum pot mai bineSă Te onorez Tată pe Tine.Părinții m-au învățatSă mă rog neîncetat,Domnului să-i fiu pe placȘi numai voia Lui să fac.Îl... Citeste mai mult >>
Ascultarea
AscultareaCopii, de părinții voștri să ascultați!Întotdeauna cinstea cuvenită să le dați!Nu-i mâhniți, nu le spuneți vorbe greleSă nu îi mai împovărați cu ele.Părinții voștri vă vor bine întotdeauna,R... Citeste mai mult >>