Mi-e dor de-ai mei...

Mi-e dor de-ai mei. . .
Nu plouă-n crengi, ci-n lacrimile mele,
Cu-arome de arțar și de stejar.
Mă plimb pe cărărui-nroșite de iubirea
Frunzelor-mbrăcate ca de zile mari!
Mi-e frig de vântu-atât de rece
Și de priviri de păsări-nlăcrimate,
Ce zgribulite stau pe crengi,
Privind în gol. . . stupefiate.
Nu plouă-n crengi, ci-n gândurile mele
Cu toporași, izvoare, ghiocei.
O amintire dulce. . . calda mea broboadă,
'N care plâng mieluții despărțiți de miei.
Nu plouă-n crengi și nu suspină nimeni
De dor de vară și de cărărui,
Doar vânt de fum mă duce-nspre grădină
Să plâng cu ploaia, să n-o spun nimănui. . .
Nu plâng de vii și nici de primăvară,
De lilieci şi miere de arțar.
Mi-e dor de-ai mei; suflarea lor iertată,
O fi ajuns în Canaan?