text Poezii crestine

La mulți ani!

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Emilia Dana Dinescu

Încă o zi a trecut,
Încă o zi ai petrecut,
Încă un an ai încheiat,
În altul nou, tu ai intrat,
Un trandafir s-a agățat
De-al vieții buchet, imediat.
Acum la ceas de sărbătoare
Permite-mi să-ți fac o urare
De sănătate, fericire,
Să ai parte de iubire
Și în viață așa cum treci,
Numai bine să petreci,
Necazul să te ferească
Și răul să te ocolească.
Să nu uiți cine te-a creat
Și în piept viață ți-a dat,
Să nu uiți că ești creată
Ca pe veci să fi salvată,
El te vrea cu gelozie
Și cu mare bucurie,
Cât mai este încă har
Îți dă viața Lui în dar,
Cât mai mustră Duhul Sfânt
Păcătosul pe pământ,
El te așteaptă cu răbdare
Să-ți dea binecuvântare.
Draga mea, eu îți doresc
Numai bine; nu greșesc,
Îți doresc ca să trăiești
Și să ai tot ce-ți dorești,
Vreau ca să fi mântuită,
Veșnic să fi fericită,
Cu al tău soț și a tale fete
În a îngerilor cete,
Lângă tron să stai mereu,
Lângă bunul Dumnezeu,
Să ai alături părinți,
Surori, cumnați și nepoți
Împreună voi să fiți,
Veșnic fericiți să fiți,
Să trăiți o veșnicie
În a Sa împărăție.
Încă un an ai împlinit
De când ești pe acest pământ,
Încă un an, iată a trecut
De cand dragă, te-ai născut,
Te-ai născut ca să trăiești
Și nu ca să viețuiești,
Te-ai născut cu bucurie
Pentru veșnica împărăție,
Domnul încă te așteaptă,
Judecata lui e dreaptă,
El te vrea cu gelozie
Numele tău să îl scrie
În cartea vieții de sus,
Pe palmele lui Isus.
Mă retrag și îți doresc
Veșnici ani tu să trăiești,
La multi ani în veșnicii!
Emilia Dinescu

Cele mai recente resurse scrise - Pentru copii

Folositor de mic
Folositor de micSunt micuță Domnul meuDar vreau să-ți slujesc mereu.Sunt în grădina Ta o floareȘi vreau să fiu folositoare.Mireasma cerului să o răspândescPrintr-un zâmbet sau ceea ce vorbesc,Să pot s... Citeste mai mult >>
Cere iertare
Cere iertareDupă cum copii-și cer iertare la părințiAtunci când greșesc sau nu-s cuminți,Tot astfel și adulții să facă la felChiar dacă greșesc doar puținel.A-ți cere iertare e semn de smerenie,De bun... Citeste mai mult >>
Mică păsărică
-Spune-mi, mică păsăricăOare ție nu ți-e fricăCă furtuni se vor iscaȘi cuibul îți vor strica?-Nu mi-e frică... știu că euAm în cer un DumnezeuCe mereu mă ocroteșteȘi de rele mă păzește!-Spune-mi, păsă... Citeste mai mult >>
Copil frumos
Copil frumos, din fire șugubăț,Primit-ai multe nume de răsfăț,Dar pentru mine puiul mamei ești,Chiar dacă tu ești hotărât să crești.Copil poznaș, ești tare frumușel,Pe chip porți al meu zâmbet, nu mă-... Citeste mai mult >>
Când puii își iau zborul...
S-au scuturat de floare teii,Strugurii-n vie prind culoare,Atârnă-n vrejuri bostăneii,Pălește-otava pe dogoare.Sub ceru-albastru de cicoareÎși țese holda strai din grâne,Toți puii știu de-acum să zboa... Citeste mai mult >>
Mi-e mama, dor, sindrom durut...
Mi-e mama, dor, sindrom durutAlexandrina Tulics, Album DestineSe-ascund cireșele în prunci,și soarele parcă dă năvală,se sprijină păsări pe crengi,să facă cuiburi noi,chemări; bag seama...dansează aer... Citeste mai mult >>
Sceneta Judecata lui Dumnezeu
Scenetă creștină: Judecata lui DumnezeuTitlu: Cine poate sta înaintea Tronului?Personaje:Dumnezeu (Judecătorul Suprem)Îngerul vestitorOmul Vinovat deplinOmul Moral (vinovat pe jumătate)Omul Religios (... Citeste mai mult >>
Mi-e mama,dor,sindrom durut
Mi-e mama, dor, sindrom durutAlexandrina Tulics Album DestineSe-ascund cireșele în prunci,și soarele parcă dă năvală,se sprijină păsări pe crengi,să facă cuiburi noi,chemări: bag seama.dansează aerul... Citeste mai mult >>
Sunt iubit
Sunt iubitSunt iubit de DumnezeuSunt și eu copilul Tău,Mă implic cum pot mai bineSă Te onorez Tată pe Tine.Părinții m-au învățatSă mă rog neîncetat,Domnului să-i fiu pe placȘi numai voia Lui să fac.Îl... Citeste mai mult >>
Ascultarea
AscultareaCopii, de părinții voștri să ascultați!Întotdeauna cinstea cuvenită să le dați!Nu-i mâhniți, nu le spuneți vorbe greleSă nu îi mai împovărați cu ele.Părinții voștri vă vor bine întotdeauna,R... Citeste mai mult >>