text Poezii crestine

La mulți ani!

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Emilia Dana Dinescu

Eram copii, era frumos, era odinioară,
Am vrea să fie ce a fost, să vină timpul iară,
Să fim elevi și să trăim timpul cu inocență,
Eram copii, era frumos, dar noi aveam decență,
Aveam respect de cei din jur și teamă de greșeală,
Ceva ce azi nu mai există, spun fără îndoială.

Anii au trecut și ne-au purtat în lumea asta mare,
Ne-am regăsit după mult timp, din pură întâmplare
Și am reînodat ce am petrecut, c-aveam ce să ne spunem,
A fost frumos ce am trăit, râdeam și spuneam glume,
Acum când este ziua ta, în vers scriu o scrisoare
Ai fost, vei fi prietena mea; prietenia nu moare.

În vers aș vrea să împletesc urări numai de bine,
Să știi din suflet îți doresc să-ți fie numai bine,
Să ai parte de ce-i frumos și sănătate multă,
Așează-te, te rog frumos, urarea mea ascultă,
Să-ți fie bine îți doresc să fii doar fericită,
Tot ce-i mai bun eu îți doresc de ai tăi să fi iubită.

Sunt multe ce aș vrea să spun și vorba se adună,
Cuvintele nu au rost, doar inima să spună,
Cu amintirea ne hrănim și suntem fericite
Chiar dacă pare că-mbătrânim noi suntem tot fetițe
De aceea îți doresc cu drag doar sănătate multă,
Cu la mulți ani închei acum... oprește-te... ascultă.
Emilia Dinescu

Cele mai recente resurse scrise - Pentru copii

Folositor de mic
Folositor de micSunt micuță Domnul meuDar vreau să-ți slujesc mereu.Sunt în grădina Ta o floareȘi vreau să fiu folositoare.Mireasma cerului să o răspândescPrintr-un zâmbet sau ceea ce vorbesc,Să pot s... Citeste mai mult >>
Cere iertare
Cere iertareDupă cum copii-și cer iertare la părințiAtunci când greșesc sau nu-s cuminți,Tot astfel și adulții să facă la felChiar dacă greșesc doar puținel.A-ți cere iertare e semn de smerenie,De bun... Citeste mai mult >>
Mică păsărică
-Spune-mi, mică păsăricăOare ție nu ți-e fricăCă furtuni se vor iscaȘi cuibul îți vor strica?-Nu mi-e frică... știu că euAm în cer un DumnezeuCe mereu mă ocroteșteȘi de rele mă păzește!-Spune-mi, păsă... Citeste mai mult >>
Copil frumos
Copil frumos, din fire șugubăț,Primit-ai multe nume de răsfăț,Dar pentru mine puiul mamei ești,Chiar dacă tu ești hotărât să crești.Copil poznaș, ești tare frumușel,Pe chip porți al meu zâmbet, nu mă-... Citeste mai mult >>
Când puii își iau zborul...
S-au scuturat de floare teii,Strugurii-n vie prind culoare,Atârnă-n vrejuri bostăneii,Pălește-otava pe dogoare.Sub ceru-albastru de cicoareÎși țese holda strai din grâne,Toți puii știu de-acum să zboa... Citeste mai mult >>
Mi-e mama, dor, sindrom durut...
Mi-e mama, dor, sindrom durutAlexandrina Tulics, Album DestineSe-ascund cireșele în prunci,și soarele parcă dă năvală,se sprijină păsări pe crengi,să facă cuiburi noi,chemări; bag seama...dansează aer... Citeste mai mult >>
Sceneta Judecata lui Dumnezeu
Scenetă creștină: Judecata lui DumnezeuTitlu: Cine poate sta înaintea Tronului?Personaje:Dumnezeu (Judecătorul Suprem)Îngerul vestitorOmul Vinovat deplinOmul Moral (vinovat pe jumătate)Omul Religios (... Citeste mai mult >>
Mi-e mama,dor,sindrom durut
Mi-e mama, dor, sindrom durutAlexandrina Tulics Album DestineSe-ascund cireșele în prunci,și soarele parcă dă năvală,se sprijină păsări pe crengi,să facă cuiburi noi,chemări: bag seama.dansează aerul... Citeste mai mult >>
Sunt iubit
Sunt iubitSunt iubit de DumnezeuSunt și eu copilul Tău,Mă implic cum pot mai bineSă Te onorez Tată pe Tine.Părinții m-au învățatSă mă rog neîncetat,Domnului să-i fiu pe placȘi numai voia Lui să fac.Îl... Citeste mai mult >>
Ascultarea
AscultareaCopii, de părinții voștri să ascultați!Întotdeauna cinstea cuvenită să le dați!Nu-i mâhniți, nu le spuneți vorbe greleSă nu îi mai împovărați cu ele.Părinții voștri vă vor bine întotdeauna,R... Citeste mai mult >>