Doctore, visez urât

Doctore, visez urât
Și sunt mic, iar noaptea-i mare
Și-s atât de amărât!
Nu aveți vreo vindecare?

M-au adus aici părinții,
Cic-aveți un tratament,
Ca atunci când te dor dinții
Și ți-i curăță urgent.

Însă azi ne-a spus bunica:
— Voi cătați o doctorie
Ce n-ajută la nimica –
Alta trebuie să fie.

Și, nepoate, ține minte,
Nu-s pastile de visat,
Trebuie să fii cuminte
Până când te-așezi în pat…


Eu, cuminte? Nu sunt rău,
Ba pe mulți am auzit:
„Ia uitați, ce mai flăcău
Frumușel și liniștit!”

Învăț bine, sunt curat,
Săritor, prietenos,
Mă comport civilizat,
Nu arunc gunoi pe jos.

Dar vedeți, și lucruri rele
Mai străbat în viața mea;
N-aveți leacuri pentru ele,
Să le pot împiedica?

Nu aveți. Ziceam și eu.
Numai dacă m-aș ruga
Cât mai mult la Dumnezeu
Fiindcă-am observat ceva…

Când mă rog, cuprins de vină,
Simt așa, ca un fior,
Parcă Domnul meu suspină
Și i-ar fi de mine dor.

Eu vorbesc, El stă s-asculte
La greșelile ce-i spun;
Și, cu cât îi spun mai multe,
Cu atât mă simt mai bun.

Freamăt blând, ca o răcoare,
Îmi răspunde cu-al meu gând:
— De la Mine ai iertare,
Nu te voi lăsa nicicând.

Și-n fiorul ce mă ține
E atâta pace-ncât,
Când se duce de la mine,
Doctore, visez urât!