Dincolo de grădină

Dincolo de grădină

Îmi dau târcoale serile de iarnă,
Cu flăcări jucăușe,
Lângă godinul din fontă neagră
În jurul căruia,
Copii se înghesuie, spunând-și povestirile,
Pe-ntrecute.
Ei râd, se joacă și recită
Și cântă cântece-nvățate
De la mămica lor
Ce robotește ziua-ntreagă
Sa fie dumicate... pe îndestulate... .
Nămeții albi înghit copila
Îmbrăcată-n fugă,
Și de astă dată,
Să chiuie cu copilașii
Pe sania înaripată.
Obrajii roșii,
Nas curgând
O larmă generală...
Mă văd îmbrobodită-n basmaua mea
Cu multe căprioare,
Ce mi-e atât de dragă.
Încet, copiii se retrag,
Plecând înspre-ale lor case.
Eu... pribegesc-n omăt cu drag,
Știind că dacă mă întorc...
Afară... mama, azi nu mă mai lasă.
Sunt singură între nămeți,
M-opresc la curți înalte, ferecate,
Ferestre mari,
Canate boierești
Ne-asemănându-se
Cu odăile bunicului de altădată.
Un clopoțel mă văd,
Cântând
Lângă un brad, lângă-o grădină
Repet cu sârg că-i pe-nserat;
Nu văd să se deschidă ușa unui prag
Și plec spre cas’... senină.
Ajunsă-n cort cu-obrajii roși’
Cu cântu-mi în surdină,
O văd pe mama dojenindu-mă-n priviri:
- Era să vină noaptea peste tine!
Mă apropii-ncet, ca de-obicei,
De-ai mei iubiți, ce pregătesc de cină
Și flăcările-mi dau de gol
Înlăcrimarea dorului de atunci:
Dincolo de grădină...